Traian Băsescu e un bunic fericit. „Nici nu am ştiut că s-a dus la urgenţă seara la ora 20.00. Eu am aflat dimineaţa la ora 4.00. M-a trezit soţia şi mi-a spus că sunt bunic, se născuse la 2.32. A fost exact reacţia pe care am avut-o când s-au născut fetele. Eram pe navă şi am primit telegrama noaptea. A venit şeful radiotelegrafiei să-mi spună: «Domnule căpitan, felicitări, aveţi o fetiţă!“ Este vorba de cea mică. Iar la cea mare, tot la fel. Eram noaptea prin Atlantic şi am aflat că s-a născut şi ea”, a povestit preşedintele pentru Adevarul.
Acesta a adăugat: „Acum a fost altceva. A fost o întoarcere în timp. Mi-am adus aminte când le-am ţinut în braţe pe cele mici. Dar nu am avut acelaşi sentiment, pentru că nu erau la fel de mici. Eu m-am întors când cea mare avea deja vreo patru luni. Cea de-a doua avea şi ea câteva luni. Iar nepoţica era proaspăt născută. Nu am mai ţinut un copil atât de mic în braţe. Nu putea să nu-mi semene”.
Traian Băsescu a încheiat: „Şi ne-a surprins. A vrut să vină pe lume pe 1 septembrie, exact la un an de la căsătoria lui Bogdan cu Elena. Nu am superstiţii, dar acesta este un semn: vine un copil şi consfinţeşte un an de la căsătorie”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro