Chiar dacă GFR a fost, potrivit şefului statului, un investitor „foarte favorizat”, Gruia Stoica pare că a fost umflat de actualul guvern al României. Băsescu a oferit şi alte exemple de „investitori de carton” precum Vântu şi Patriciu şi care, în final, au înregistrat doar eşecuri.
„Ştiţi, vârsta pe care o am mă obligă să utilizez în deciziile mele sau în abordările mele şi experienţa de viaţă. Au fost foarte mulţi aşa-numiţi investitori de carton, care au fost umflaţi de guvernele succesive ale României, prin relaţiile politice pe care le aveau. Că a fost Vântu, că a fost Patriciu, că a fost amărâtul ăstalalt, care e acum în puşcărie, Iordache. Şi, până la urmă, dezvoltarea asta forţată, cu sprijin personalizat dintr-o parte sau alta a politicului, n-a dus decât la colapsuri, la rateuri. Pentru că nu poţi să te umfli peste noapte, să devii un gigant, când tu ai plecat de la o locomotivă şi două vagoane, acum trei ani, când tu eşti cel care a drenat resursa din compania CFR Marfă, iar acum vii s-o cumperi, a spus Băsescu, într-un interviu pentru adevărul.
Preşedintele României a dezvăluit că în CSAT s-a vorbit despre faptul că  privatizarea CFR Marfă ar trebui făcută cu un investitor strategic, care să modernizeze compania. Băsescu spune că dacă cel care a cumpărat compania de stat este nevoit să se împrumute pentru a plăti preţul stabilit, de unde sa aibă bani şi pentru modernizare? În acest caz, şeful statului crede că în cazul în care CFR va fi achiziţionat de către GFR, în scurt timp vom asista la o aşa numită restructurare.
„Esenţa mie nu mi se pare neapărat privatizarea, vânzarea a 51%. Esenţa mi se pare capacitatea investitorului de a moderniza rapid compania, de a o face competitivă pe piaţa europeană şi de a o face competitivă cu sectorul auto din România, sector auto care e mult mai dinamic decât Căile Ferate Române, ceea ce este nepermis. Şi nu mi se pare o treabă foarte serioasă când cel declarat câştigător aleargă ba prin Rusia, ba prin ştiu eu ce ţări să găsească banii cu care să cumpere. De unde-i va găsi pe cei cu care să modernizeze compania? Altfel, compania este sortită să intre într-un proces căruia îi vor spune restructurare, dar care va însemna tăiere masivă de vagoane pentru a valorifica fierul vechi, să plăteşti ratele la bănci”, a punctat Traian Băsescu.
 
 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News