Sorin Bontea

Sorin a fost inspirat de mama sa, care a fost bucătăreasă la o grădiniţă. Şi-a început cariera devreme, undeva prin toamna lui 86, când avea doar 16 ani, şi a pornit de jos, trecând prin toate etapele care formează un Chef desăvârşit.

Cătălin Scărlătescu

Cătălin găteşte din 1989, iar pasiunea pentru bucatărie a moştenit-o, cei din familia sa lucrând fie în turism, fie ca bucatări, ospătari sau şefi de unitate. A făcut toate cursurile şi şcolile de bucătari posibile din ţară, iar imediat după Revoluţie a plecat în Germania.

Florin Dumitrescu

La cei 24 de ani, Florin se poate lăuda deja cu o carieră de 10 ani în bucătărie, fiind considerat copilul minune al gătitului. “Mă uitam la o emisiune de cooking pe un post italienesc. Mi-a captat atenţia prestanţa bucătarului care, în doar 30 de minute, a gătit un preparat spectaculos. După emisiune, mi-am dat seama că asta mi-aş dori să fac şi aşa mi-am răspuns la întrebarea ,,ce vrei să te faci când o să fii mare?”, spune el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News