Suedia: În dimineaţa Crăciunului, membrii familiei iau micul dejun doar la lumina unei lumânări.

Franţa: În unele zone ale ţării, oamenii ard un butuc în gospodărie, conform tradiţiei, gestul semnificând bunăstare în viitor.

Islanda: Aici nu vine doar un Moş Crăciun, ci 13. Aceştia coboară din munţi unul câte unul, începând cu data de 11 decembrie şi aduc celor cuminţi dulciuri, mandarine şi lozuri în plic, iar celor răi, câte un cartof.

Elveţia: O tradiţie a elveţienilor este „Parada ridichilor luminate”. Copiii scobesc câte o ridiche, pe care ulterior o împodobesc cu diferite forme de sezon (brăduţi, steluţe).

Italia: Copiii primesc cadourile într-un borcan numit urna destinului, însă nu de la Moş Crăciun, ci de la Befana, o vrăjitoare care vine călare pe o mătură. Totul se întâmplă în ziua de Bobotează.

Cuba: Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc şi fasole neagră cu orez şi cu plante tradiţionale (Yuca), sub formă de piure. Grecia:

În Grecia, copiii cântă în seara de Ajun colinde (kalanda), în schimbul dulciurilor şi al fructelor uscate, pe care le primesc de la credincioşi.

Ucraina: Tradiţională aici este masa cu 12 feluri de mâncare, din seara de Ajun. Membrii familiei nu vor începe însă să guste bucatele până la apariţia primelor stele pe cer.

Cehia şi Slovacia: Un obicei în aceste ţări este prezicerea viitorului, care presupune tăierea în curmeziş a unui măr. Dacă apare o stea, va fi un an bun, iar dacă este o cruce, anul va fi rău.

Mexic: Copiii mexicani au propria tradiţie de Crăciun, numita Pinata. Ei se strâng în casa unuia dintre ei, pun monezi şi bomboane în- tr-un săculeţ şi îl agaţă apoi de tavan. Cel care reuşeşte să doboare săculeţul este câştigătorul a tot ceea ce se află în interiorul acestuia.

Anglia: În fiecare casă este prezent vâscul, considerat din cele mai vechi timpuri ca având puteri magice şi care alungă spiritele rele şi aduce noroc. De la masa tradiţională este nelipsită budinca, făcută din nuci, zahăr şi făină. Copiii îşi agaţă de pat un săculeţ în care Moş Crăciun le va lăsa cadourile.

Germania: În aproape fiecare casă există în preajma Sărbătorilor de iarnă Adventskrantz, un suport metalic cu patru lumânări. „Advent” înseamnă „vine”, iar acest suport simbolizează cele patru săptămâni de dinaintea Crăciunului. În fiecare duminică din aceste patru săptămâni este aprinsă câte o lumânare.

Ungaria: Cei mici pleacă de acasă în seara de Ajun, mergând în vizită la rude, iar în acest timp se spune că Iisus le aduce brăduţul împodobit cu globuri, lumânări şi dulciuri. În ziua de Crăciun, după masa tradiţională, copiii au voie să mănânce dulciurile agăţate în brad.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News