♦ Decesul

A muri în vis cel mai adesea semnifică o schimbare în viaţa cuiva sau ceva care este pe cale să se sfârşească. Mai poate semnifica moartea propriului egocentrism, pentru a lăsa loc unei renaşteri, unei schimbări interioare. Când în vis teama de moarte este foarte mare, acest lucru semnifică însăşi frica de moarte. În schimb, dacă cineva apropiat moare, ceva din relaţia cu acea persoană este pe cale să se rupă. Iar dacă între tine şi persoana din vis există o tră­sătură comună, acea parte este ameninţată în interiorul tău. Mai e posibil să te temi pentru viaţa cuiva important pentru tine. Când persoana din vis este şi în realitate decedată, poate însemna că au rămas lucruri nefinalizate, nerezolvate ori nespuse între voi sau că a plecat fără să-şi ia rămas-bun.

♦ Sarcina

Poate arăta dorinţa de a avea un copil sau, din contră, teamă de sarcină. Mai poate semnifica un proiect personal ce necesită timp de “gestaţie”, transformare interioară sau o viaţă nouă la care visezi.

♦ Naşterea

Reprezintă un început, un “semnal” încurajator că eşti pe calea cea bună, succesul unui plan dus la îndeplinire, exprimarea laturii feminine ori speranţă. Uneori, nou-născutul din vis poate fi mai mare sau mai mic decât te aştepţi, iar acest lucru reflectă aşteptările tale faţă de posibilităţile reale.

♦ Crucea

Este echilibrul între material şi spiritual, legatura între pământ şi cer, puterea credinţei, nevoia de întoarcere către sine. Mai poate însemna o decizie grea pe care trebuie să o iei, o povară sau, pur şi simplu, că pui punct unei perioade din viaţa ta: relaţiei, serviciului, facultăţii sau unui anume stil de viaţă.

♦ Mâncarea

Reflectă nevoile primare nesatisfăcute, lipsa de atenţie pentru propria persoană, abstinenţa sau, din contră, o poftă gurmandă greu de controlat. Pentru cei care postesc sau ţin dietă este expresia reprimării plăcerii gustative, ispita.

♦ Ruinele

Semnifică prăbuşirea vechiului, atitudini vechi şi ineficiente care se cer înlocuite, lucruri uitate, abandonate sau reprimate, aduceri aminte sau abandon.

♦ Diavolul

Este răul din noi sau din ceilalţi, nu neapărat religios. Poate însemna şi partea ascunsă, negativă din tine, care are nevoie să se exprime, emoţii negative reprimate şi nevoia de a schimba acea parte rea a ta cu una mai bună.

♦ Mâinile

Arată abilităţile pe care le avem. Gesturile pe care le facem cu mâinile aparţin limbajului non-verbal. Mâinile obosite sau rănite sunt expresia inabilităţii, a neputinţei; spălarea mâinilor în vis este echivalentul spălării de vină, al nevoii de a scăpa de ceva nedorit.

♦ Crima

A ucide pe cineva în vis sau a fi ucis, indiferent cum, este echivalentul reprimării unui aspect al personalităţii tale. Poate semnifica şi sentimente profund negative sau ură ne­exprimată în realitate de tine ori de celălalt.

♦ Nunta

Este echilibrul dintre partea emoţională şi cea intelectuală, dintre aspectele masculine şi feminine ale personalităţii tale sau dorinţa de a întemeia o familie. Mai poate însemna că persoana cu care te căsătoreşti în vis sau tu însuţi aveţi calităţi pe care în realitate nu le puneţi în valoare.

♦ Banii

Reprezintă averea cuiva. Mulţi, puţini, găsiţi, pierduţi, ascunşi sau primiţi, aceştia reprezintă câştigurile şi pierderile, prosperitatea sau ruinarea, schimbările majore din viaţa ta, norocul sau neşansa.

♦ Şoseaua

Arată direcţia spre care mergi în viaţă, nevoia de schimbare a drumului ales sau confirmarea faptului că eşti pe calea cea bună. Condiţiile de drum, plăcute sau anevoioase, arată cum va fi calea spre scopurile tale.

♦ Profesorul

E partea morală din tine, de care probabil că ai uitat în ultima vreme, vocea interioară care te călăuzeşte în viaţă şi care vrea să-ţi transmită mesajul din vis.

♦ Sexul şi sărutările pătimaşe

Acestea înseamnă intimitate, contopire şi nevoie de unitate. În perioade de separare, semnifică nevoia de reconciliere şi de apropiere. Lipsa sexului în realitate poate duce la satisfacerea impulsului sexual în timpul somnului. Mai pot însemna: dorinţă sexuală, nevoie de dezinhibare (în cazul persoanelor care sunt stresate în dormitor, în viaţa reală), precum şi fantezii reprimate în realitate, din cauza jenei sau a unui partener inhibat.

♦ Copilul

Simbolizează vulnerabilitate, latura pură şi inocentă a ta, nevoia sau lipsa de afecţiune din partea celor apropiaţi. Felul în care apare sau se comportă copilul în vis poate arăta adevărata ta natură şi felul tău real de a fi, dincolo de convenienţe.

Urmărește-ne pe Google News