Vezi ultima poezie pe care Adrian Păunescu a citit-o unui prieten pe patul de spital

                                               Mai dă-mi un golf de sprijin

Nici marea nu m-a mai primit, săraca,
De parcă i-aş fi fost un vitreg prune,
Hei, dragul meu corsar, Dorel Onaca,
Găseşte-mi, tu, un golf să mă arunc.

Nu vreau decât ieşire-n marea mare,
De stând să pot tristeţea să mi-o sparg,
Peşti carnivori să aibă de mâncare,
Piraţi să-mi pună capul pe catarg.

M-am săturat să fiu, cu lumea, tandru,
Lumina mamei lui de cod moral.
Învaţă-mă, prietene-scafandru,
Cum să mă-ngrop, în fiecare val.

Aseptică, absurdă şi sterilă
Rămâne existenţa unui sfânt,
Ci eu, învins de patimă şi milă.
Convulsia şi oatima le cânt.

De zeci şi zeci de ani nu pun pe gura
Nici băuturi, nici droguri, nici tutun
Şi toţi stupizii vicioşi mă-njură,
Mă fac beţiv, isteric şi nebun.

Ei bine, mă decid să trec la fapte,
Recuperând tot vidul dindarat,
Voi sparge stânci în fiecare noapte
Şi-n fiecare zi o să mă-mbăt.

Deschid bordel şi cârciumă, Dorele.
Fă-mi rost neapărat de-un eunuc
Şi dau servici duşmanilor, să spele
Podelele pe unde-am să mă duc.

Deşi, cu mult mai important ca toate,
E şcoala suferinţei s-o absolv
Şi să m-ajuţi c-un pic de libertate,
Să mă arunc în mare, într-un golf.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Eu nici nu vreau vapoare de elită,
Nici bărci, pentru amanţi rătăcitori,
Dar din pădurea lumii, adormită,
O Arcă a lui Noe să-mi coborî,
Mai am la mine-n piept destul jăratic,
Să pot în apa rece să mă scald
Şi-n lacrimile mediului acvatic,
De tot ce am iubit să-mi fie cald.

Cum nu se joacă marea de-a baltoaca,
Nici eu de-a viaţa nu pot să mă joc,
Găseşte-mi tu un golf, Dorel Onaca.
Doresc de pe pământ s-o iau din loc.

Faciliteaza-mi evadarea, frate,
Să pot definitiv pe mări să fug,
Să-mi facă peştii răpitori dreptate,
Dac-am trăit şi-am ars aici pe rug.

Tu înţelegi ce silă mi-e de cele
Ce mi-au distrus viaţa pe uscat?
Între pământ şi mare, la zăbrele.
Altar marin, de vină şi pacat.

Tu ai în lume camarazi şi rude,
Ca să îmbini şi nu ca să dezbini,
Dar, dacă Dumnezeu te mai aude,
Durerea mea arunc-o la rechini.

Şi, după nu ştiu câtă rătăcire,
Spre-a nu mă-ntoarce pe uscat în van,
Tu să trimiţi la marea mea iubire,
Scheletul meu să-şi facă talisman.

Acum e, însă, vremea de plecare,
Dorele, dă scafandrilor un svunc.
Să-şă vada fix de treburi, fiecare,
În golf, pe restul vieţii, să m-arunc.

Nu mă salva că vreau să plec departe.
lubirea mea trădată s-o rezolv,
Şi dă-mi fatalul sprijin pentru moarte,
Ofera-mi o epavă şi un golf.

Urmărește-ne pe Google News