„Washingtonul și Bruxellesul sunt de vină pentru moartea lui Navalny”, a scris Viaceslav Volodin, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram, la câteva ore după ce autoritățile din închisoarea din Arctica au anunțat moartea lui Navalnîi la vârsta de 47 de ani.

Volodin a mai afirmat că „acuzațiile copy-paste ale șefilor statelor neprietenoase”, potrivit cărora Kremlinul ar putea fi implicat, demonstrează propria lor vinovăție.

„Cine profită astăzi de moartea lui Navalnîi?”, a întrebat șeful Dumei de Stat, folosind un „refren” pe care figurile pro-Kremlin îl folosesc adesea după moartea unor cunoscuți activiști de opoziție.

Volodin a susținut că vinovații „evidenți” sunt liderii occidentali care au impus sancțiuni împotriva Rusiei din cauza „operațiunii militare speciale” din Ucraina și care „nu au nicio șansă de a câștiga alegerile, dar care vor totuși să se mențină la putere”.

„Toate numele lor sunt cunoscute: de la secretarul general al NATO (Jens Stoltenberg, n.r.) și conducerea SUA la (cancelarul german Olaf) Scholz, (premierul britanic Rishi) Sunak și (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski – ei sunt autorii morții lui Navalnîi”, a afirmat Volodin.

„Ei sunt cei care au luat un număr uriaș de decizii nefericite și care agață de pozițiile lor, beneficiind de pe urma morții” lui Navalnîi, a adăugat șeful Dumei.

Foto: Profimedia Images

Citiți și: LIVE | Aleksei Navalnîi a murit în închisoare, au anunțat autoritățile ruse. Cel mai puternic opozant al lui Putin era închis într-un penitenciar din Siberia

Urmărește-ne pe Google News