Povestea bărbatului care locuiește de 5 ani într-un cort, pe Dealul Melcilor din Brașov: “Crăciun, Revelion, Paști sunt șterse de la mine de pe hârtie”

“Mă gândeam că nu vă mai găsesc aici… Mai treceți o iarnă…”, îi spune Loredana, o tânără îmbrăcată frumos, lui Costică Calmuschi. Pe de o parte, se bucură să îl vadă, pe de alta, îi pare rău, căci înțelege cu greu de ce se supune bărbatul unei astfel de vieți în ger. 

Revederea are loc pe Dealul Melcilor din Brașov, unde bărbatul de 64 de ani locuiește într-un cort, și vara și iarna, de aproape 5 ani. Ca o ironie a sorții, el li s-a alăturat creaturilor cu casa în spinare care populează dealul, un melc mare printre mii de melci mici, chiar dacă aici campatul e interzis, fiind o arie naturală protejată. 

Tânăra a venit să îi aducă o pizza “domnului Costi”, împreună cu prietenul ei italian stabilit în România, Luca de Santis. În seara asta, cei doi organizează un eveniment caritabil, iar din banii strânși vor să îi cumpere un cort mai încăpător lui Costică.

“Ați văzut? Mi s-a promis o casă mai mare, de 5 stele”, ne spune bărbatul și stârnește râsetele tuturor. 

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

“Domnul Costică e foarte glumeț”, îl descrie Loredana, care îl cunoaște de mai bine de un an și care încearcă să îl viziteze cât mai des. Pentru că, în această interacțiune dintre doi oameni realizați și un semen fără casă nu știu nici ei cine dă și cine primește. Cine pe cine ajută. Asta mărturisește fata. De fiecare dată, tânăra coboară de pe deal cu sufletul plin de recunoștință pentru tot ce a primit de la viață. La fel și Luca. “În fiecare dimineață trebuie să îi spunem mulțumesc Universului”. 

Cel mai mult apreciază că bărbatul nu cere niciodată nimic, nici măcar când îl întreabă de ce ar mai avea nevoie. “Zice mereu: «Veniți doar să stăm de vorbă»”, spune Loredana. 

“E cel mai demn om. Și cel mai bogat cred, are tot Brașovul, are pace, are liniște, are tot”, intervine Luca, cu un accent italienesc. 

Într-adevăr, de aici, din pragul cortului, panorama e specială, iar siluetele blocurilor din cartierele Răcădău și Astra se înfig în lumina de la poalele munților și se sting împreună cu ea. 

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

“Când bate vântul, e mai greu”, oftează Costică și viața lui aparent idilică începe să-și deseneze limitările austere: sărăcia, frigul, puținele mijloace și erodarea inevitabilă a trupului. 

Loredana îl întreabă dacă mai e răcit, dacă mai are baterii pentru radio și îi dă de veste că urmează să se căsătorească. 

“Să-l iubești ca pe ochii din cap”,o sfătuiește bărbatul.“Că voi vă iubiți numai la început”, continuă bărbatul, ca și cum ar ști bine despre ce vorbește.

“Pe 12 octombrie 2012 m-a zburat afară. Era într-o vineri”, își amintește cu precizie Costică data la care a fost evacuat din apartamentul în care locuise cu soția lui. 

Evacuarea venise în urma sentinței judecătorești la divorțul intentat de femeia cu care împărțise ultimii 16 ani. Ea era plecată în Italia, iar el nu s-a prezentat la nici o înfățișare la tribunal, crezând că astfel o să se închidă cazul și ea o să se întoarcă acasă. O iubește și-acum sau asta spune, căci iubirea rămâne misterioasă pe Dealul Melcilor, ca în orice alt loc.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

“Mi-am pierdut casa cu acte în regulă. Statul român m-a dat afară cum ai da un pisoi”, este versiunea lui Costică. El crede că totul a fost un complot între stat și rudele fostei soții și că într-o zi își va recupera casa despre care e convins că e a lui. 

Actele pe care le păstrează în cortul pe care îl numește “cușcă” demonstrează însă contrariul.

“Subsemnatul Calmuschi Costică, în calitate de soț al cumpărătoarei, declar că sunt de acord cu dobândirea de către aceasta a apartamentului obiect al prezentului act ca bun propriu și înscrierea în acest mod în CF, întrucât prețul pentru achiziționarea acestui apartament a fost obținut din vânzarea unui apartament bun propriu al soției mele, dobândit anterior căsătoriei”, scrie negru pe alb în contractul de vânzare-cumpărare semnat în 1998. 

Costică trăiește cu speranța că titlul de “declarant” pe care îl are în acest contract este sinonim cu cel de “proprietar”. Așa cum și-a creat propriul oraș, egal cu el însuși, la fel își întreține iluzia că-și va recupera, negreșit, casa.

Când a rămas fără locuință, s-a mutat inițial într-o boxă de la subsolul blocului, pe care o lumina cu lumânări. Deși lucrase ca strungar la Uzina Steagul Roșu vreme de 20 de ani și apoi mai mulți ani la o firmă de construcții, acum refuză să mai lucreze, în speranța că o să primească pensie. 

Constanța Szabo, o vecină din blocul în care a locuit Costică, își amintește că s-a dus chiar ea la Casa de Pensii să se intereseze pentru el. “Am vrut să îl ajut. Putea să iasă la 60 de ani”. Bărbatul avea însă doar 57 de ani atunci și nu depusese dosarul la timp, i-au zis funcționarele de la Casa de Pensie. “După termenul de șomaj n-a venit direct să bage dosarul de pensie”. 

Vecina i-a dat de mâncare doi ani.“Mi-a fost milă de el, că n-avea venit. Îi duceam până și apă minerală”.Nu era un om care să facă probleme în bloc, însă obișnuia să bea și să își jignească soția, spune Constanța. Acestea ar fi unele dintre motivele divorțului.

Teoretic, Costică Calmuschi ar fi putut să se întoarcă în comuna Ibănești din județul Botoșani, la casa părintească rămasă goală după moartea părinților. El își imaginează însă că dacă rămâne în Brașov sunt șanse mai mari să primească apartamentul din care a fost evacuat. În plus, spune că nu s-ar putea duce în Moldova cu mâna goală. Își țese visurile fără altă bază decât propria convingere.

“Îmi pare rău că este așa de bleg. În loc să stea ca oamenii în casă de oameni… De asta zic că e fudul că nu vrea să meargă acolo fără bani. Apoi să stea în vârful dealului, ce onoare mai este?”, se întreabă fosta vecină. Pentru ceilalți, e greu de înțeles ce vrea Costică și el acceptă că e un om uneori sucit. 

Pe Dealul Melcilor a ajuns în ianuarie 2015, după ce a fost dat afară și din subsolul blocului în care se cuibărise. “Dumnezeu m-a îndrumat aici”, răspunde la întrebarea cum de s-a stabilit tocmai într-un vârf de deal.

Și-a făcut “o colibă” dinnuiele și nailon în mai puțin de o oră și în prima noapte s-a culcat îmbrăcat. Nu înainte să se minuneze de luminițele care acopereau orașul.

De 5 ani, ritualul lui zilnic arată așa:

Dimineața, se trezește la ora 4, citește Biblia, se roagă, se spală și apoi mănâncă ce a primit de la oamenii care îl vizitează sau ce a găsit pe la gunoi prin oraș. Cel mai mult îi place să urmărească soarele când apare de după munți. “Aici ai ocazia să vezi un răsărit viu – soarele se ridică văzând cu ochii, se ridică ușor-ușor, până apar toate razele”. 

Laprânz, coboară în oraș. Dacă a primit bani de la cineva, se duce prin piață să cumpere fructe și mâncare, apoi se plimbă prin parcuri și, ocazional, se mai întâlnește cu vreun fost coleg.

La cerșit spune că nu a stat niciodată – “Exclus. Nu mi-a plăcut mila! De ce? Fiindcă nu sunt nici olog, nici șchiop, nici chior”. 

Primește doar dacă i se dă, motiv pentru care a adormit de multe ori flămând. 

Seara, în jurul orei 21.00, ascultă știrile – ca să vadă dacă omenirea va scăpa sau nu de necazuri -, apoimuzică populară, după care își spune rugăciunile și trage fermoarul cortului. Nu doarme singur. “Am și tovarăși, un pisoi negru, îl învelesc, ne sfătuim toată noaptea. Îl strig Băiețel”. 

Iarna, “când e zăpadă pe pomii ăștia, e o splendoare”, spune el. După ninsoare, scutură zăpada de pe cort, face pârtie și primește vizitatori, care apar mai des decât în alte anotimpuri. “Bă, cum trăiești aici?”, se minunează toți. 

“Mă încălzește Dumnezeu”, răspunde el, invocând din nou puterea divină, ca la orice întrebare grea. 

“Eu de 7 ani nu mi-am făcut baie. Mi-e și rușine să spun. Mă șterg cu prosoape ude”, mărturisește bărbatul, care aduce apa în bidoane mari de plastic, de la un izvor din apropiere. Spune că nu vrea să se spele în casa cuiva, pentru că nu știe ce microbi are și nu și-ar dori să îmbolnăvească pe nimeni. Hainele le spală, de obicei, doar la guler și la manșetă.

Șoareci. Șobolani. Șopârle. Furnici. Țânțari. Cu toate a dormit în cort. 

Urși. Vulpi. Porci mistreți. Ulii. I-au dat târcoale ziua sau noaptea.  

“Ești mai rău ca un câine. E inuman să trăiești așa”, izbucnește într-un final bărbatul.

Au fost oameni care s-au oferit să îl țină în gazdă, dar Costică nu vrea să deranjeze pe nimeni și nici la o mănăstire nu își dorește să meargă, pentru că el crede că Dumnezeu l-a trimis aici.

Domnul Costică ar putea să doarmă la un adăpost de noapte sau să stea la un cămin în regim rezidențial, zi și noapte, a explicat, pentru Libertatea, Monica Chelban, purtător de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Brașov. 

Aceasta a adăugat că Direcția nu știa de acest caz și că după sesizarea ziarului, o echipă de asistenți sociali s-a deplasat la fața locului. 

Adăpostul de noapte din Brașov are o capacitate de 50 de locuri și nu se ocupă în întregime decât în nopțile în care temperatura scade sub 0 grade, a mai declarat purtătorul de cuvânt. În aceste cazuri, au și 100 de solicitări, duble față de numărul de paturi.  

Potrivit Monicăi Chelban, Costică Calmuschi nu a vrut să stea la adăpostul de noapte, “îmi convine stilul acesta de viață”, dar acceptă sprijinul Direcției de Asistență Socială ca să-și refacă documentele. Are buletinul expirat și vrea să vadă dacă are o șansă la restituirea traseului de acte necesar pensiei. I-au dat și un pachet de mâncare pentru mai multe zile. Despre casă, e convins că o va recâștiga, o Fata Morgana pe care o vede ori de câte ori soarele își urnește discul peste panorama de pe Dealul Melcilor. 

“Câte sărbători nu am făcut… Crăciun, Revelion, Paști sunt șterse de la mine de pe hârtie. Și totuși mergem înainte”, se împacă bărbatul pe care credința și speranța l-au ridicat mereu. 

Când iese în oraș, devine alt om. Costică se spală pe față într-o găletușă de plastic, apoi îmbracă un pulover roșu primit de la italianul care l-a vizitat mai devreme, o pereche de raiați negri, cumpărați de la second-hand, și în final o geacă și o bască ce erau agățate pe un tufiș care ține loc de cuier. 

Bărbatul se stropește pe gât și pe față cu niște apă de colonie cu miros de salcâm și parcă tocmai s-a petrecut o magie. “Mi-a plăcut în viață să fiu mai altfel îmbrăcat, mai elegant”, zâmbește el.

În Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, Costică Calmuschi se depărtează în mulțime, tot mai mic, ca o literă roșie într-o lume de slove hotărâte, negre, toate la fel. Forfota îl înconjoară, până când bărbatul se șterge de pe hârtie și, odată cu el, mai trece un Crăciun.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro