REPORTAJ/ Viață de badantă în Italia. ”Dormeam în pat cu o bătrână care urla toată noaptea. Lipsa somnului, dorul de casă și singurătatea m-au terminat…”

În ultima vreme, psihologii și psihiatrii au avut de-a face cu mai multe paciente, care au ajuns la ei cu aceleași simptome, provocate de aceleași cauze. I s-a spus sindromul Italia, pentru că se manifestă în principal la femeile care au fost plecate la muncă în peninsulă, unde au avut grijă de bătrâni. Este și cazul Mariei, care a clacat și a ajuns să fie internată la psihiatrie, în Italia.

„Lipsa somnului m-a afectat mult, dar și dorul de casă, singurătatea”

”Am lucrat la o familie cu trei bătrâni. Lucram 24 din 24. Nu aveam liber, nu aveam condiții, nu dormeam, ajunsesem să mă droghez cu tutun și cafea în loc să dorm nopțile. A fost foarte greu, fără liber, fără să pot ieși undeva, bătrânii urlau noaptea, așa am început cu depresiile. Cu starea asta de nesomn am ajuns să fiu internată de trei ori în Italia. Lipsa somnului m-a afectat foarte mult, dar și dorul de casă, singurătatea”, spune femeia din Vrancea care și-a ales ca pseudonim Maria.

Vrânceanca povestește că nopțile îi erau un coșmar și că nu se putea nicicum odihni. Trăia în aceeași cameră cu o bătrână bolnavă, care deseori își ieșea din fire, pe fondul bolii de care suferea.

”Nu aveam niciun pic de intimidate, să dormi în pat cu o bătrână care urla toată noaptea, ea urla, fiul ei urla, ajunsesem să beau cafea și să fumez toată noaptea în loc de dorm”, mai spune Maria.

Deși i-a fost extrem de greu și a venit acasă cu nervii zdruncinați, Maria nu regretă experiența și dacă ar fi să o ia de la capăt din nou ar alege să muncească peste granite. Fără banii astfel munciți, nu ar fi putut realiza nimic pentru ea si familia ei.

Recomandări

În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte

”Nu regret nimic, de acolo am făcut casa, de acolo am făcut tot ce am. Ne-a fost foarte greu anii ăștia petrecuți departe, să nu fii alături de familie e cumplit, însă altfel nu aș fi putut face nimic în țară”, spune femeia.

A adunat zece ani de durere, dor, frustrări și oboseală

Elena este o altă vrânceancă ce a ales să-și spună povestea. Deși timid, fără prea multă detalii.

A fost timp de zece ani menajeră în Italia, a avut grijă de bătrâni, deși acasă îi avea pe cei dragi, care la rândul lor aveau nevoie de ea. Însă fără banii munciți în străinătate i-ar fi fost greu să-și întrețină familia, așa că a răbdat, a adunat zece ani de durere, dor, frustrări, oboseală. Cel mai greu i-a fost însă atunci când în țara străină i-au ajuns copiii. Starea de neliniște și de nesiguranță au cuprins-o până la disperare.

”A fost mai greu când au venit copiii acolo. Ii luau la muncă, dar nu stiau pentru ce muncă îi luau. Îi luau cu un scop,  dar am auzit și cazuri când îi puneau să mute o geantă câteva sute de metri mai încolo si le dădeau bani pentru asta. Numai că acolo erau droguri, iar dacă nu ar fi plecat la timp puteau fi arestati. Am fost foartre stresata. O perioadă grea, tulburătoare, care mi-a măcinat sufletul”, mărturisește timid femeia.

Cum explică psihologul sindromul Italia

Psihologul Cristina Lazarin spune că sindromul Italia ține mai degrabă de structura fiecărui individ în parte. În timp ce unii se pot redescoperi odată plecați pe alte meleaguri, alții ajung să intre în depresie din cauza singurătății, pentru că nu se adaptează noilor condiții și grijilor care-i copleșesc.

Recomandări

Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

”Sigur că există un anumit tip de comportament care e generat de plecarea în străinătate. Sunt foarte mulți români plecați în Spania, ar putea fi și sindromul Spania, sindromul Franța sau sindromul Suedia. E vorba de un anumit tip de comportament care la rândul său generează un anumit diagnostic, o anumită boală, o tulburare. E vorba de un cumul”,  a explicat Cristina Lazarin, un psiholog din Vrancea.

Ea spune că nu se poate pune o etichetă în psihiatrie și că, în general, se evită foarte mult denumirea, boala în sine, eticheta, care nu folosește nimănui și la nimic.

Psihologul arată că există depresie, atacuri de panică, anxietate, tulburări  de afectivitate și că toate țin de o anumită structură de personalitate.

„De ce nu vorbim despre sindromul tânărului care pleacă la facultate? Există această desprindere de mediu, de readaptare și în cazul tinerilor care pleacă la facultate. Si acolo putem vorbi de anumite tulburări, asta nu înseamnă că toți tinerii pățesc ceva când pleacă la facultate. Așa este și aici. Nu toți cei care pleacă la muncă în străinătate dobândesc ceva, mulți se adaptează, se redescoperă, redevin, devin altcineva”, explică Lazarin.

Psihologul spune că în cazul multora dintre oameni plecarea este un lucru pozitiv și arată că în cazul celorlalți aceste probleme de inadaptare vin din structură.

„Sunt cei care nu se adaptează, nu-și găsesc amici, le place și se complac în singurătate. Astfel, poate apărea foarte ușor depresia. Însă dacă luăm alt individ și-l ducem în Italia acesta se poate redescoperi, poate să devină alt om. Asta în timp ce altul poate să sufere o mare dezamăgire. Eu cred că aceste probleme nu au legătură cu plecarea, ci cu structura individului”, a mai explicat Cristina Lazarin.

Recomandări

Bogdan Suceavă, romancierul român care predă matematică la universitate în California: „Vreme de 22 de ani am venit și vin cu drag la muncă” | Interviu

Citește și: VIDEO/ Copil singur acasă care își dă licența în „copiii singuri acasă”. Bianca, studentă la Asistentă Socială în Iași: „Comunitatea nu se implică”

Urmărește-ne pe Google News