7 comentariiCele inteligente au driblat soarta dură și au pornit în căutarea unei vieți mai ușoare, renunțând la șoareci și porumbei în favoarea delicioaselor conserve, carne din kebab și a „bobițelor”. Alte mâțe, ghinioniste și nedescurcărețe, se aleg din partea trecătorilor, pentru „cerșetoria” fină, doar cu… un „zât” scos printre dinți. Iubite sau nu, pisicile au devenit o componentă a vieții urbane de care trebuie să ținem cont…
Strada Băcani din Centru Vechi este lungă cât o aruncătură de băț. Aici întâlneai, cu ceva vreme în urmă, o adevărată colonie de pisici, în toate culorile pământului. Extinderea unei terase de vară le-a gonit pe străzile alăturate. Cea mai apropiată, strada Lipscani, bătută-n lung și lat de trecători, dar mai ales de turiști străini.
Să începem cu legenda locului: Mitzi, diva din vitrină, cea care se pricepea excelent să nu facă nimic. Mai bine de un deceniu, Mitzi a încântat cu prezența ei gingașă privind prin geamul magazinului cochet de pe strada cu pricina. Vânzătoarea zâmbește larg când aude numele pisicii și ne spune, pe scurt, povestea ei: „Am găsit-o în fața magazinului. Avea și puii după ea, nu știam ce să facem? O femeie a castrat-o și, de atunci, a rămas la noi. A murit acum vreo doi ani. Are ca omagiu o statuetă, în vitrină, iar în magazin avem un panou cu fotografiile ei. O consideram protectoare a locului. Nu am mai adoptat altă pisică, pentru că Mitzi nu poate fi înlocuită. Era extrem de inteligentă și cuminte, pășea grațios pe vârfuri, printre obiecte, fără să strice sau să dărâme ceva. Nu îi simțeai prezența și oferea multă afectiune! Sunt multe povești cu ea. Avea, la un moment dat, un motan care o păzea când dormea, ea în vitrină, el afară! Plecau în plimbări împreună și se întorceau când își aduceau aminte!” rememorează femeia.
Avion și Sătănel, între confecții
Peste drum, pe partea stângă, până-n terasele cu mâncare, alt magazin de confecții. În el, vedetele Avion și Sătănel stau feriți de canicula de afară. Avion are urechile în lateral, ca aripile unui avion prinse-n nituri. De acolo și numele. Păzește magazinul, cerșind mângâiere clienților care intră. Are priză la public. Ca să întărească vorba populară că dracul nu e chiar atât de negru, Sătănel este tuci, cu pieptul și o parte din bot albe. Numele de botez l-a primit când era mic, pe atunci fiind dracul gol, chitit pe rele și distrugeri. Între timp i-a venit mintea la cap, având chiar aplecare spre cumințenie. Privește plictisit de sub cuierul cu haine forfota din jurul lui.
Personalul magazinului oferă pisicilor mâncare, apă și le lasă să se bucure de aerul condiționat. Sunt privilegiați comparativ cu colegii lor din stradă, ascunși pe sub mașini de caniculă, furtuni sau ploi.
„Pisicile se perindă cu schimbul, vin, mănâncă și pleacă. Au nume și personalități diferite. Sunt foarte inteligente. O mâță ne-a adus în pragul magazinului cei doi pui ai ei. A venit cu ei pe rând. I-am luat acasă, ce era să fac, m-am pricopsit cu ei! Iubesc animalele, în special pisicile!”, s-a destăinuit o angajată a magazinului. Tot ea ne-a mărturisit că este revoltată de situația unor feline. „Din păcate, sunt persoane care urăsc pisicile. Am văzut vârstnici, în baston, care le lovesc cu bățul. Multe vin lovite, rănite, tăvălite. Nimic nu justifică să le bați! Nu le placi, lasă-le în pace! Ar trebui să fie niște legi mai aspre cu genul ăsta de oameni!”.
„Trai, neneacă, vara – tolănite la umbră, toamna – întinse la soare”
Pe strada Gabroveni, subsolurile clădirilor sunt pline cu pisici, care se răspândesc pe străzi imediat ce soarele răsare. Trecătorii și turiștii sunt dornici să le pozeze, iar ele stau indiferente la fotografii de ocazie. Dacă întinzi coarda și vrei să le mângâi, dispar ca din praștie. O doamnă din teatru, care le vede zilnic, ne spune: „Mie nu îmi plac pisicile, recunosc, că au purici. Dar sunt foarte îndrăgite pe strada asta. Este o doamnă din teatru care le aduce de mâncare în fiecare zi. Vine și în weekenduri special pentru ele. Și un actor mai tânăr le-a asigurat mâncarea pe toată perioada pandemiei. Venea cu motocicleta și le aducea hrană, le punea apă. Oameni iubitori de animale! E bine că au fost două campanii de sterilizare, altfel umpleau orașul. Poate că era bun și un recensământ. Le merge bine. S-au boierit, nu cred că mai prind șoareci prin subsoluri, dar se prefac că vânează porumbei. Mâncarea oricum le este asigurată de trecători. Trai, neneacă, vara – tolănite la umbră, toamna – întinse la soare! Să tot trăiești nouă vieți!”, a conchis, glumind, femeia.