Viața de zi cu zi printre sirene și bombe la Kiev: „A fost sărbătoare când au băgat carne la magazin. Nu mai avem nimic proaspăt”

Olena s-a angajat într-un ONG internațional care se ocupă de copiii din zone de conflict în 2014. Atunci au pornit luptele în estul Ucrainei și a fost anexată Crimeea. „Pentru majoritatea ucrainenilor, conflictul a început pe 24 februarie anul acesta, dar pentru mine, a început din 2014”, povestește tânăra. Nu vrea să dea detalii despre viața ei, nici numele organizației la care lucrează sau al ei să fie făcut public, de teamă.

Mai ales că lucra cu familiile de pe linia de contact a conflictului, în Donbas, ceea ce însemna o mediere permanentă cu rușii. Regiunea Donbas era divizată în două părți: zona controlată de guvern și cea necontrolată de guvern. Ea lucra în zona sub protecția ucraineană. „Lucram cu copiii și cu familiile lor împreună cu profesorii și educatorii care se ocupau de acești copii. Le ofeream sprijin pentru a deprinde abilități de bază, pentru a putea face față stresului, să le dezvoltăm reziliența, sprijin psihosocial și mental”, explică Olena.

Pentru a-i liniști pe oameni, nu foloseau niciodată cuvântul „război”, la sfatul unor specialiști în intervenție umanitară. Nu se gândea atunci că o va ajuta și pe ea această regulă. „Am învățat de la specialiști, e un ghid de bune practici, dacă vreți, care spune că e mai bine să îl numești conflict decât război. Sună mai blând”, spune Olena.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

„Rafturile din magazine sunt aproape goale”

Vorbim pe Meet, ea în apartamentul ei, într-un birou mic, cu pereții verzi. Putem să ne vedem fiindcă nu e alertă de atac aerian. Timp de două zile au trebuit să stea închiși în case, cât a durat perioada de restricții. Nu pot merge nici la magazin, nici la farmacie, nicăieri. Când pornesc sirenele pot doar să fugă în adăposturi. Al ei e la parterul blocului.

„Primim și SMS cu avertizarea. Ieri am avut patru dimineața și două noaptea, cu o zi înainte au fost șapte”, spune Olena.

Orașul arată ca o fantomă. „Totul este închis, birouri, servicii publice, tot, cu excepția magazinelor și farmaciilor. Dar rafturile din magazine sunt aproape goale”. Merg ca roboții la magazin, privesc rafturile goale, se întorc acasă, vorbesc la telefon cu cei dragi, citesc știrile. Apoi un eveniment cum este faptul că magazinele au primit o marfă nouă animă tot cartierul. „La magazinul de lângă casa mea, un mic supermarket, au adus niște carne, a fost sărbătoare. Oamenii nu au mai mâncat carne și nimic proaspăt de mult. Nu se găsesc legume proaspete sau pește, sau carne. Atunci am fost fericiți și s-a epuizat totul cam în jumătate de oră. Oamenii nu mai au ce mânca, dar de vreo 5 zile, au început să livreze pâine în magazine. Nu există însă lapte, brânză, nimic”, spune Olena.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

De când a început invazia, a reînceput să ia legătura cu psihologul ei, primește consiliere și de la organizația la care lucrează. În fiecare zi se gândește dacă să plece și ea, precum cele 4 milioane de ucraineni care au trecut granița până acum. Se gândește chiar să vină în România. „Am vizitat România de câteva ori, am prieteni acolo, îmi place foarte mult și bucătăria, și oamenii. Dar nu este doar decizia mea, ci și a oamenilor care îmi sunt apropiați, a rudelor”, spune femeia.

Probabil mai sunt oameni care au plecat, dar sunt neînregistrați, din diferite motive. Unele familii nu doresc să fie înregistrate pentru că, de exemplu, au un băiat de 18 ani care ar putea fi mobilizat. Este de înțeles.

Olena, rezidentă din Kiev:

Colegii din Mariupol nu au electricitate și căldură de două săptămâni

Organizația ei și-a suspendat activitatea în această perioadă, nu mai pot merge la birouri și nici pe teren, la familii. Fac însă planuri împreună despre cum pot să ajute și ei în situația de criză. Pentru început, trebuie să se asigure că toți colegii îi sunt în siguranță. O parte au plecat, unii sunt blocați în orașe bombardate, cum este Mariupol. „Nu au mașini personale să plece și autoritățile nu pot pune autobuze să-i transporte fiindcă nu e sigur. Cei blocați în Mariupol nu au electricitate de mai mult de două săptămâni, nu au nicio conexiune, nici mobilă, nici internet, nici încălzire, nici gaz. Majoritatea locuiesc în adăposturi și gătesc doar dacă nu e bombardament”, povestește tânăra.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Pe lângă cei care au ieșit din țară, sunt milioane de ucraineni care au fugit în localitățile de graniță. „Oamenii dorm la grămadă în acele centre umanitare, la centimetri unul de altul, nu putem vorbi de intimitate, doar de nevoi de bază”.

Cel mai important este însă să rămână în viață, crede Olena. Cu gândul la nimicurile cotidiene, încearcă să meargă mai departe. Doar că e tot mai greu. „Locuiesc la 10 minute de stația de metrou pe care au bombardat-o, au bombardat și turnul TV lângă mine. Cu câteva zile în urmă au bombardat clădiri mari de reședință cu oameni”, povestește despre spaima pe care o are constant.

Nici măcar nu-și mai amintește mare lucru din ziua în care a pornit totul. „Zvonurile despre conflict au început chiar două săptămâni înainte de 24. Bineînțeles că toată lumea a fost șocată, inclusiv eu. Dar nu-mi mai amintesc ce-am făcut în acea zi, cred că pur și simplu mi-am blocat amintirile”.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News