ComenteazăChinezii obișnuiți au o groază în fața posibilității de a se îmbolnăvi de COVID, groază pe care străinii ar avea probleme să o înțeleagă, scrie corespondentul Economist.
Oricum, în Beijing ai fi cu adevărat ghinionist să pățești așa ceva. În ultima lună, orașul cu 22 de milioane de locuitori a confirmat doar 13 cazuri de infectare. Și nu pentru că nu a testat suficient.
Locuitorilor li se ia temperatura de mai multe ori pe zi și toată lumea este înregistrată într-un uriaș sistem care îi obligă să scaneze un cod QR cu telefoanele de fiecare dată când iau un taxi sau intră într-o clădire publică.
Este improbabil scenariul potrivit căruia orașul ar ascunde infectările, scrie jurnalistul. Cu siguranță, regimul comunist este foarte capabil să mintă. Dar China este o autocrație ghidată de interes. Iar ascunderea unui mare număr de cazuri ar sabota practic sistemul de supraveghere construit nu doar să țină sub control virusul, dar chiar să îl suprime.
Regimul ar avea chiar mai puțin interes să permită răspândirea virusului în capitală, casa liderilor de top ai țării și gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din februarie 2022.
Logica dictează deci că Beijingul este în mare parte liber de COVID, așa cum susțin și oficialii.
Chiar și așa, în cel mai sigur oraș, cei mai mulți pietoni și bicicliști poartă măști din propria voință, în vreme ce obligativitatea măștii este impusă în transportul în comun și în magazine.
Teama de virus este parțial medicală, deoarece presa de stat a vorbit pe larg despre pericolul virusului. Dar rușinea are și ea un rol important.
O stigmă socială
Un locuitor al Beijingului bolnav de COVID se confruntă cu o stigmă socială.
Un singur individ infectat este suficient pentru ca autoritățile să bage în carantină pentru 14 zile nu doar ansamblul rezidențial unde locuiește, dar și biroul unde lucrează, generând nemulțumirea vecinilor și colegilor.
Copiii celor bolnavi sunt și ei expuși rușinii la școală.
Ca și cum presiunea socială nu ar fi suficientă, autoritățile din orașe provinciale precum Chengdu, Harbin, Wuxi și Shangrao au intrat în casele oamenilor carantinați și le-au ucis câinii sau pisicile, susținând că animalele de companie ar putea transmite virusul.
Să fii bolnav de COVID în China a devenit o formă de deviație.
Locuitorii din Beijing care dezvoltă o temperatură de peste 37,3%, din orice motiv, sunt nevoiți să raporteze rezultatul către o clinică specială, apoi să se supună unei serii de analize care trebuie să elucideze dacă suspectul este sau nu infectat.
Automedicația poate duce la arestare, dacă o persoană cu temperatură ridicată va fi ulterior testată pozitiv.
Două farmacii din suburbiile Beijingului și-au pierdut licența după ce au vândut medicamente pentru reducerea febrei unui cuplu, fără să le înregistreze acestora numele în baza de date.
Călătoriile nonesențiale sunt un act antisocial. Acum, sub amenințarea variantelor Delta și mai ales Omicron, regulile au devenit și mai stricte.
În prezent, dacă cineva părăsește Beijingul, se poate întoarce doar dacă face un test, cu maximum 48 de ore înainte și dacă are certificatul de sănătate pe telefon, care atestă că nu a fost raportat ca bolnav și că nu a stat lângă un suspect COVID în ultimele 14 zile.
O altă condiție necesară este un trecut curat de călătorie. Spre exemplu, o călătorie într-un district sau un oraș unde a existat un singur caz de COVID în ultimele zile ar putea declanșa o interdicție de intrare în capitală. Vizitarea oricărei zone aflate la graniță este iarăși un motiv de excludere din capitală.
Un stat polițienesc vede în aceste interdicții o posibilă oportunitate. De la debutul pandemiei, scrie corespondentul Economist, poliția și oficialii au forțat jurnaliștii străini să își reducă călătoriile de documentare din zonele sensibile, amenințând că îi vor carantina pentru 14 zile sau mai mult.
Chiar jurnalistul The Economist a pățit acest lucru în provinciile Hunan, Henan și Jilin.
În Xinjiang, în vestul țării, un aparat uriaș de supraveghere a adăugat testele COVID la arsenalul de măsuri.
La o vizită în regiune, toți pasagerii din tren au fost rugați să stea pe locurile lor, până când oficialii îmbrăcați în costume de protecție au venit pentru a-l lua pe jurnalist la o serie de întrebări.
Costurile regulilor stricte
Există și mai puțină toleranță pentru călătoriile în afara țării.
Pentru a preveni infecțiile importate, autoritățile au redus numărul zborurilor internaționale la 2,2% din nivelul de dinainte de pandemie, blocând vizele turistice și eliberarea de noi pașapoarte pentru cetățenii chinezi.
O eventuală vizită în Hong Kong ar necesita un angajament de cel puțin o lună. Ea ar presupune teste Covid multiple, o săptămână de carantină obligatorie în Hong Kong, două săptămâni de carantină într-un hotel aprobat de guvern la întoarcerea în Beijing, o altă săptămână de carantină acasă, apoi încă o săptămână în care călătorul va fi nevoit să transmită temperatura către oficialii din cartier.
Până la urmă, rezultatul politicii autorităților chineze a fost remarcabil: puține cazuri de infectare, cel puțin în comparație cu alte țări, și niciun deces de COVID oficial din luna februarie și până acum.
Aceste reguli stricte au costuri. Mulți străini din Beijing au petrecut deja mai bine de 18 luni fără să își vadă familiile. Sute de mii de studenți chinezi au fost prinși în afara țării.
Mulți străini își vor petrece al doilea Crăciun în China, departe de familii. Dar și mai mulți chinezi își vor petrece Anul Nou în Beijing pentru al treilea an consecutiv, incapabili să meargă acasă în satele lor.
China nu va renunța prea curând la politica sa „zero cazuri COVID”, iar publicul nici nu cere așa ceva, scrie jurnalistul Economist.
Într-o țară vastă, cu un sistem sanitar relativ slab, o abordare în stil american a pandemiei ar copleși în scurt timp spitalele.
Ar ajuta dacă China ar aproba vaccinurile ARN, precum Moderna sau Pfizer, care sunt mult mai eficiente decât versiunile locale. Dar asta ar însemna o problemă de imagine pentru regim.