S-a născut la 26 martie 1937, in București. A absolvit Academia Natională de Educatie Fizica si Sport. În tinerețe a fost dublu campion național la hipism.

A fost directorul ziarului ”ProSport”. A primit, în 1998, Ordinul Olimpic ”Colanul de Aur”, chiar de la spaniolul Juan Antonio Samaranch, președintele de atunci al Comitetului Internațional Olimpic.

Fostul comentator sportiv suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet. El a suferit un stop cardio-respirator. Cristian Ţopescu avea 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Între 1964 şi 2004, Cristian Ţopescu a lucrat în Televiziunea Română, îndeplinind mai multe funcţii, de la reporter sportiv, director al ziarului Prosportm realizator de emisiuni şi comentator, la redactor şef pe secţia de sport şi director general adjunct.

Anul trecut, în luna martie, reputatul comentator a primit din partea lui Klaus Iohannis ordinul “Steaua României” “în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru dăruirea şi devotamentul cu care a susţinut şi promovat valorile sportului naţional, pentru intuiţia, căldura şi erudiţia cu care a comentat performanţele sportului românesc”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

 

Urmărește-ne pe Google News