De tânăr l-a admirat pe liderul naţionaliştilor arabi Gamal Abdel Nasser şi încă de când era soldat, Muammar Gaddafi a plănuit să ajungă liderul ţării sale. În 1969, la 1 septembrie, a dat o lovitură de stat care l-a îndepărtat de la tron pe regele Idris, punându-l pe el în fruntea libienilor. Anii următori el şi-a securizat poziţia de conducător după ce s-a aliat cu alte ţări şi jucând un rol important în criza petrolului din 1973-1974.
Primele proteste împotriva lui Gaddafi au avut loc din 1984, unul dintre acestea având un sfârşit tragic: în timp ce protestatarii manifestau în faţa ambasadei Libiei de la Londra, o tânără poliţistă a fost ucisă, iar legăturile diplomatice au fost tăiate.
În 1986, preşedintele american Ronald Reagan îl numea pe Gaddafi ‘nebun, după ce a trimis atacuri teroriste asupra Europei. SUA a răspuns atacurilor cu altele asupra Tripoli şi Benghazi, în care fiica adoptivă a libianului a murit.
Gaddafi mai este acuzat de atacul asupra unui avion scoţian în 1988, provocând moartea a 270 de persoane. Orice legătură cu Libia a fost întreruptă până în 2004, când premierul britanic Tony Blair, alături de alţi oficiali europeni, i-au făcut o vizită lui Muammar, în cortul de beduin.

Începând cu luna februarie a acestui an, protestatarii au început să prindă glas din ce în ce mai puternic, fiind inspiraţi şi de revoltele din Tunisia şi Egipt. Colonelul Gaddafi i-a avertizat pe manifestanţi că nu se va lăsa înlăturat de la putere. Pentru că în luna martie conducătorul părea să reaşească oprirea revoltelor, NATO a lansat câteva atacuri aeriene asupra mai multor ţinte libiene, motivul fiind protejarea civililor. În august forţele lui Gaddafi erau din ce în ce mai slabe, data de 23 marcând începutul sfârşitului.
Pe 20 octombrie 2011, Muammar Gaddafi a fost capturat de rebeli în oraşul natal Syrta. El a fost prins într-un schimb de focuri, murind apoi din cauza rănilor foarte grave.

Urmărește-ne pe Google News