Fetiţa decedată şi mama sa de 31 de ani circulau pe marginea unui drum comunal în localitatea argeşeană Domneşti. Din sens invers a apărut şoferul care circula cu o viteză mult prea mare. Acesta a scăpat controlul automobilului care a derapat lovind cele două persoane aflate pe partea opusă a şoselei, oprindu-se într-un final în şanţul de pe margine. O tânără de 22 de ani şi o fată de 9 ani, aflate în maşină, au fost de asemenea grav rănite. Mai uşor a scăpat un alt copil de 11 ani aflat în autoturism.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul din Ştefăneşti avea o concentraţie alcoolică de 0,47 miligrame alcool pur în litrul de aer expirat. El este cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.