ComenteazăMihaela a studiat japoneza la Universitatea din București, specializare pentru care existau doar zece locuri pe an. Recunoaște astăzi, din casa ei situată în Tsukuba, provincie cunoscută ca fiind un pol științific al Japoniei, că nu știa mare lucru despre cultura acestui stat depărtat și nici cât de greu îi va fi să învețe limba.
În 1998, a obținut o bursă de studiu în orașul Nara, în centrul Japoniei: „Îmi amintesc drumul de la Aeroportul Osaka către orașul Nara, mă uitam pe fereastra autobuzului și voiam să-mi dau seama în ce oraș suntem. Nu vedeam, ca la noi, un oraș, apoi câmpuri, apoi alt oraș, aici totul era legat, nu-mi dădeam seama când intram dintr-o localitate în alta”. Țara cu aproape 126 de milioane de locuitori a impresionat-o pe româncă de la început.
După bursă, s-a întors acasă, a lucrat câțiva ani, dar a fost mereu cu ochii pe alte oportunități de studiu. A reușit să revină cu un masterat și apoi să-și găsească și un job ca profesoară. A predat și în școli de stat, iar acum este profesoară de engleză orală la un liceu privat. Elevii au ore de engleză separate pentru gramatică și conversație.
Clasele au în general 36 de elevi, dar la orele de conversație în engleză clasele se împart în trei, așa că românca predă unui grup de doar 12 elevi.
Elevii învață multe lucruri practice, inclusiv să gătească
Școala are o structură diferită în țara de adopție a Mihaelei: primii șase ani fac parte din ciclul primar, de la a VII-a la a IX-a este gimnaziul și până la a XII-a, liceul. Cele mai importante materii din orar sunt limba japoneză, matematica și limba engleză.
Chiar dacă le spune adesea elevilor că e din România, copiii ei tot cred că vine dintr-o țară anglo-saxonă. „Cei mai în vârstă știu despre țara noastră câte ceva legat de Ceaușescu, de Nadia Comăneci, Dracula, Hagi, cam astea sunt numele mari”.
Copiii au și ore de informatică, muzică, artă, sport sau „home economics” (economie domestică), ore în care învață cum să-și gestioneze activitățile de acasă. „Au și o sală specială cu chiuvete, aragazuri, învață câteva rețete, fac și traforaj, lucruri aplicate”, povestește profesoara.
O materie foarte importantă, cred eu, care se predă în școala japoneză până în clasa a IX-a, este educația morală – regulile de conduită în societate, ilustrate cu exemple din viața de zi cu zi sau din literatura lor națională.
Mihaela Butnariu:
În general, predarea se axează pe zona practică. „Copiii nu învață atât de mult teorie, dar aplică mai mult practic tot ceea ce învață. Profesorii sunt dedicați. Știu că la noi, nu îi vedeam pe profesori toată ziua la școală, veneau, își predau materia și plecau. Aici profesorii stau de dimineață până seara”, spune Mihaela.
Program de 12-13 ore, de plăcere
Programul oficial este de la 8.30 la 17.00, dar profesorii japonezi vin de la ora 7.00 în școală și pleacă pe la 20.00-21.00, fără să li se ceară. „Este grija asta pentru elev, sunt preocupați ca fiecare elev să fie fericit, să i se răspundă la toate întrebările pe care le-ar avea. Pe mine asta m-a impresionat”, spune Mihaela.
Salariul unui profesor este de la 1.700 până la 5.000 de dolari pe lună. Profesorii ar putea câștiga mai mult, dacă ar avea un job într-o corporație, așa că nu banii îi fac să se dedice educației.
Profesorii străini, cum este ea, pot pleca mai devreme. Mihaela accentuează: dacă stă mai mult, stă fiindcă îi face plăcere. Familia din România o întreabă adesea cum poate să lucreze atât, dar ei i se pare firesc. Într-o societate care respectă regulile, sfârșești și tu prin a le respecta.
Odată ce m-am obișnuit să respect aceste reguli, mă simt în siguranță pentru că știu că și cei din jurul meu le respectă. În România, în schimb, câteodată te simți prost că zici: eu respect regulile, dar nimeni altcineva din jur nu le mai respectă.
Mihaela Butnariu:
Această disciplină a societății duce și la una dintre cele mai scăzute rate a infracționalității, Japonia fiind pe locul 8 în indexul global al criminalității. România este la 17 locuri distanță, din 136 de țări prinse în studiu.
Continuarea articolului, pe Școala 9.