ComenteazăÎn 2001 și 2002, Madlen Șerban a făcut parte din echipa care a contribuit la reformarea sistemului de educație din Kurdistanul irakian. Își amintește de călătoriile de lucru în Irak, unde nu avea acces la telefonul mobil, iar ghizii le arătau cum se pot prăji ouă pe asfaltul încins.
„A fost o experiență din care am învățat enorm de mult și date fiind și diferențele culturale”, spune Șerban pentru Școala 9.
„Am participat la început la o evaluare a serviciului pe care UNESCO îl realiza în Irak, în cadrul programului «Petrol pentru hrană», un program al Națiunilor Unite, iar ulterior m-am întors pentru a pune în aplicare recomandările din raportul de evaluare”, își amintește aceasta.
Erau ultimii ani ai regimului lui Saddam Hussein, țară pe care acesta a condus-o până în 2003.
„Actualul președinte al Irakului (Barham Salih) era prim-ministrul unuia dintre guvernorate. Am fost absolut plăcut, aproape emoționant de impresionată de faptul că acei oameni care trăiau într-un regim mult mai dificil decât regimul Ceaușescu, care erau în conflict, discutau despre ziua de mâine, o zi pentru care construiau. Nu aveau fatalismul: om vedea dacă om trăi și dacă trăim, ne apucăm de construit. Ei construiau pentru că știau că trebuie să existe ziua de mâine”, povestește actualul secretar general al UNESCO România.
„Te motivează și te obligă o astfel de atitudine. Am fost deosebit de impresionată și am lucrat cu ei cot la cot, în Kurdistanul irakian – numai acolo am avut permisiunea, conform programului, să lucrăm – și s-au întâmplat lucruri deosebite”.
Madlen Șerban a găsit și asemănări între sistemul de educație irakian și cel românesc. „Dacă ar fi să mă întrebați ce asemănare aș vedea cu România, e un lucru care mă frapează și în ziua de azi: preocuparea pentru manuale. Impresia că se poate face o transformare a educației prin manuale, chiar și în anul 2021 în România, este obsesivă. Noi uităm că rolul manualului este luat de internet, iar despre partea de opționale curriculare poate ar fi bine să discutăm”.
Aceasta a explicat și cum funcționa relația dintre inspectoratul școlar, școală, profesori și elevi. „Era exclusiv dictatorială. Deci aproape birocratică. Comunicarea dintre oameni era foarte grea, încrederea foarte grea. Acest lucru a fost reușit prin faptul că cei care conduceau în fiecare din cele trei guvernorate au fost capabili să transmită acest mesaj. Era vorba de încredere, încrederea în timp de conflict e mai greu de construit, dar cât de cât au reușit”.
Nivel de alfabetizare de 98%
În același timp, românca are cuvinte de laudă la adresa țării din Orient. „În ceea ce privește nivelul de instrucție, era unul foarte ridicat. Irakul avea înainte de începerea tuturor acestor conflicte, la nivelul alfabetizării, un procent la 98%. Din punctul de vedere al UNESCO, era în prima categorie din țări cu alfabetizare reală, dar dictatura ulterior a creat aceste clivaje ale sărăciei și o sărăcie care în fapt era deosebit de mult bazată pe minorități etnice. Tu ești kurd, tu nu te duci la școală, ești inferior pentru că aspirația ta pentru libertate este atât de mare, încât mă încurci. Și atunci erau tot felul de dispute ale minorităților etnice și apoi geografic. Dar aspirația pentru a învăța exista și asta i-a motivat și a contribuit la capacitatea lor de a continua”.
Mai multe despre experiența irakiană, dar și despre ce lipsește sistemului de educație din România, puteți citi pe Școala 9.
Foto: EPA