Viața unei scriitoare române, de două decenii în Africa de Sud: „Aici oamenii sunt foarte prietenoși. Mi-ar plăcea să văd asta și când intru în România într-un magazin”

Patricia Furstenberg poartă un pulover negru pe gât și o eșarfă cu mici floarea-soarelui. Dar nu atât de mici, încât să nu se vadă în dialogul video, de la distanță. În Africa de Sud e iarnă. „Dacă mă uit afară, am senzația că e octombrie, deci aștept să vină Crăciunul, potrivit vremii de afară”, glumește scriitoarea pentru care țara africană e acasă de 22 de ani. „Cu vremea de-a-ndoaselea de aici, cu asta nu m-am obișnuit. De Crăciun e vară și toată lumea e în tricou și pantaloni scurți”, adaugă românca.

Un nou început pentru Africa de Sud și pentru Patricia 

Patricia a ajuns în țara cu anotimpurile „de-a-ndoaselea” în anii 2000. A studiat Stomatologia la Universitatea „Carol Davila” din București la începutul anilor ‘90 și avea mulți colegi din alte țări cu care a ținut legătura și după absolvire. Printre ei, o colegă din Africa de Sud, care i-a propus să vină să-i cunoască țara. În acea călătorie și-a cunoscut viitorul soț. „Și azi încă mai cred că e un tip extraordinar, aș face același pas din nou”, spune cu un zâmbet de îndrăgostită femeia, care e aproape de a împlini 50 de ani. 

După o perioadă de relație la distanță, a decis să se mute de tot în țara cu o populație de trei ori mai mare ca a României, țară care până în 1994 a trăit în apartheid. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Sistemul de guvernare care a separat oamenii după rasă și a limitat drepturile populației de culoare s-a prăbușit în urma unei lupte constante și nonviolente. 

Când a ajuns Patricia acolo, Africa de Sud învăța să trăiască în libertate, devenea tot mai deschisă turiștilor și o destinație pentru evenimente internaționale. „Sportul are puterea să schimbe lumea. E mai puternic decât guvernele în a sparge barierele rasiale. Râde în fața oricărui tip de discriminare”, spunea în 2000 Nelson Mandela, primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un discurs care avea să facă înconjurul lumii, înglobând spiritul unei nații care își clădea cu determinare drumul. 

A început cu povestiri pentru copii

Patricia Furstenberg a crescut odată cu țara care a adoptat-o. În primul an după căsătorie, legea nu i-a permis să lucreze. Acela a fost și anul care avea să-i decidă un nou curs al vieții. „S-a născut fetița și apoi și băiatul și am fost norocoasă că am putut să stau cu ei, să nu-i las la creșă. În timpul acesta, citind atâtea povești cu ei și pentru ei, mi-am amintit de poveștile pe care le-am citit eu când eram mică. Deci primele mele povești așa au apărut”, povestește scriitoarea. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Și-a redescoperit astfel pasiunea pentru scris, pe care i-au cultivat-o profesorii din liceu. A participat și la concursul online „Write your own Christie” („Scrie propria Christie”), organizat de consorțiul Agatha Christie, prin care autori din toată lumea erau invitați să contribuie la un volum. Patricia a fost selectată pentru două capitole. „Acest lucru m-a impulsionat și mi-a dat mai multă încredere”, spune autoarea. Apoi a început să scrie prin Kindle Direct Publishing, programul Amazon prin care orice autor își poate publica singur o carte. 

Femei care scriu despre război

„La un moment dat am simțit nevoia să mă maturizez și am scris primul roman pentru adulți, «Silent Heroes», despre câinii care lucrează cu militarii, cu armatele care luptau în Afganistan”, povestește scriitoarea.

S-a documentat timp de doi ani pentru carte, s-a îndoit de multe ori dacă o femeie ar trebui să scrie despre război sau dacă vorbele lui Homer, „războiul rămâne o afacere a bărbaților”, vor trona pe veșnicie, după cum a povestit pe blogul „Books by women”. „Să scrii despre război înseamnă să te gândești la consecințele sale, cum sunt foametea, fuga, refugiații, analfabetismul, despăduriri, orașe distruse, economii decăzute, monumente istorice șterse cu totul. Dar înseamnă și o focusare pe detalii, impactul psihologic al luptei asupra soldaților și civililor”, scria Patricia Furstenberg după lansare. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Născută în anii 70, Patricia și-a trăit adolescența în comunism și a înțeles ce a însemnat pentru Europa căderea Cortinei de Fier. I-au rămas întipărite în minte mai multe imagini din acea vreme. „În studenţie am avut ocazia să mai vizitez și alte țări din Europa, Franţa, Germania, Grecia. Am fost în Belgrad, îmi amintesc că era totul cenuşiu, erau urme de șrapnel și gloanțe. În 1988 am fost în URSS, în Estonia, Letonia și Lituania, în Ţările Baltice, cu mama. În Estonia era scris pe un zid chiar în engleză: «Red army go home».” 

„Lui Putin nici nu i-a trecut prin cap că ucrainenii sunt oameni”

Și acum a revenit războiul în pașnica Europă. „Îmi doresc să existe un buton delete, să putem merge înapoi, la ziua dinainte să înceapă războiul din Ucraina și să apăsăm delete, invazia să nu aibă loc și să ne îndreptăm cu toții pe un alt făgaș”, spune românca. 

Vede asemănări între greșelile Rusiei în Afganistan și ce se întâmplă acum în Ucraina. „Rușii imperialişti au fost și în Afganistan și au încercat să instituie o ordine acolo și nu au reușit, cred că din același motiv, că nu au ținut cont și nu au respectat memoria și puterea, personalitatea unui popor. Rușilor, dar mai ales lui putin, cu literă mică scris, nu a respectat, nici nu i-a trecut prin cap că ucrainenii sunt oameni.”

Iubirea de patrie a redevenit o temă de discutat și de admirat, crede Patricia. Ucrainenii ne oferă această lecție. „Spunând în secolul XXI că-mi iubesc patria, mulți s-ar uita la tine ciudat. Dar ucrainenii ne arată că-și iubesc patria, înseamnă că-și iubesc cultura, trecutul, părinții, toate intră în expresia «îmi iubesc patria».”

Mă simt de parcă toţi suntem responsabili pentru acest război, într-un fel. Dar cred că generaţia care vine după noi e cea care o să îi simtă consecinţele. Invazia Ucrainei a pătat ADN-ul omenirii.

Patricia Furstenberg, scriitoare: 

Un volum despre Transilvania

După 22 de ani departe de România, Patricia gândește deja în engleză, limba în care s-a îndrăgostit. Și despre România scrie tot în engleză. A început cu povestiri pe blogul ei și apoi a adunat documentarea ei despre istoria, tradițiile și folclorul nostru în volumul „Transylvania’s History A to Z. A collection of 100 words” („Istoria Transilvaniei de la A la Z. O colecție de 100 de cuvinte”). 

„M-am gândit că pe un cititor care nu știe nimic despre România sau Transilvania, dacă ar vrea să-și facă o părere generală, această carte poate l-ar ajuta în vreun fel și i-ar deschide apetitul. Nu e un manual de istorie, e ficțiune bazată pe momente-cheie”, a explicat autoarea pentru Libertatea. Urmează să publice luna asta și un volum despre Banat, Crișana și Maramureș. 

În documentarea sa pentru carte, a reușit să traseze și o istorie a femeii, a celei care avea grijă de familie, de copii sau de răniți în vreme de război. „Îmi place să îmi imaginez că picturile rupestre descoperite în Peşterile Cuciulat şi datând din Paleolitic au fost create de femei. Poate o mamă al cărui copil s-a accidentat în timpul unei vânători a pictat animalele şi oamenii, ca un semnal de alarmă pentru alte mame”, povestește autoarea. 

De la mitul Dochiei, fiica împăratului Decebal care a fugit în munți ca să nu cadă pradă romanilor, până la rolul reginei Maria în Marea Unire, toate creionează importanța femeii în istorie, crede Patricia Furstenberg. „Pe Columna lui Traian vedem femei dacice. De ce au fost incluse printre luptătorii romani şi daci? Poate fiindcă au luptat şi ele, cot la cot cu bărbaţii lor. Neînfricate.”

„Am un perete întreg de farfurii de la Horezu”

Prin poveștile sale, scriitoarea practic nu a părăsit niciodată România. Ambii ei copii, astăzi la facultate, respectiv la liceu, sunt legați de țara mamei lor. Vin cât pot de des să-și viziteze bunicii din București și le place mult mâncarea. Cât despre Patricia, ea rămâne pentru totdeauna o îndrăgostită de plimbările prin Bucureștiul copilăriei și adolescenței. 

„Îmi amintesc zăpada neagră care se formează iarna și aglomerația din autobuze, mai ales vara. Dar astea sunt pe locul doi. În primul rând, mi-e drag de Herăstrău și de Cișmigiu, de cafeaua aia de doi lei pe care ți-o iei de la aparate. Lucrurile astea mici pe lângă care treci și nu le mai vezi sunt lucruri deosebite. De aceasta am lansat hashtagul #Im4Ro, care oferă ştiri frumoase despre România”, spune Patricia. 

De la fiecare călătorie acasă duce cu ea în Africa de Sud câte o farfurie de lut și o icoană. „Am un perete întreg de farfurii de la Horezu în bucătărie, de la fiecare călătorie în țară am adus câte o icoană. Cam așa e la noi în casă.”

„Bună ziua, ce mai faci?”, prima întrebare în Africa de Sud

Când a plecat în Africa, mitul ospitalității românilor a știrbit un pic. „Aici, oriunde te duci și ești în contact cu oamenii, la benzinărie sau magazin, primul lucru pe care îl zici: bună ziua, ce mai faci? Înainte de a spune pentru ce ai venit. Îi arăţi omului din faţa ta că îl vezi. Îl validezi”, spune românca. 

Mi-ar plăcea să văd asta când intru în România într-un magazin. Glumesc cu soțul meu când venim în București și intrăm într-un magazin mai mic dacă oare vânzătoarea chiar vrea să intrăm, că poate deranjăm. Dar atmosfera s-a mai îmbunătăţit.

Patricia Furstenberg, scriitoare: 

„România va fi întotdeauna o parte din mine, locul unde mă duc să îmi găsesc inspiraţia”, spune cu emoție Patricia, cu gândul că poate de Crăciun, chiar dacă va fi frig, va bea o cafea de la un automat din Cișmigiu. Până atunci, călătorește din tastele calculatorului, indiferent de anotimp, secol sau coordonate geografice. Fiindcă scriitorii au această superputere. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro