ComenteazăDustin Hogue, 29 de ani, este unul dintre pilonii de forță ai campioanei României, U-BT Cluj, care a impresionat în acest sezon de Champions League. Și el, și coechipierii săi așteaptă acum confruntarea decisivă de marți seară, acasă, cu MHP Riesen Ludwigsburg, după 1-1 în duelul din sferturile competiției, pentru biletul de Bilbao din Final Four.
Dustin s-a familiarizat în ultimii ani cu Europa, până să descopere România. A fost unul dintre starurile campionatului elen, cel mai bun recuperator din ligă în tricoul lui Nea Kifissia. A urmat apoi Italia, Aquila Basket Trento. Iar în ultimele două sezoane înainte de U-BT Cluj, a evoluat în Rusia la Enisey Krasnoyarsk, unde a fost al doilea cel mai bun recuperator al campionatului.
Deși este abia din vara trecută în orașul de pe malul Someșului, Hogue a mărturisit entuziasmat, într-un interviu Libertatea, că se simte pe jumătate român! Doi conaționali de-ai săi, Patrick Richard și Giordan Watson, au venit în România, s-au acomodat de minune aici, atât de mult încât reprezintă și naționala de baschet a tricolorilor, având pașaport românesc. Le va călca Dustin Hogue pe urme?
Libertatea: – Dustin, ce te atrage cel mai mult la români în primul tău an la Cluj-Napoca?
Dustin Hogue:- Este primul meu an aici, dar îmi place enorm. Și nu mă refer doar la cultura baschetbalistică, ci și la oameni, la mâncare. Oamenii îți dau o energie pozitivă, atunci când vin la meciuri, atunci când interacționezi cu ei pe stradă, îți creează o stare de confort, apoi mâncarea îți dă o stare de bine. Este o supă românească, wow.
„Nu e exuberanță, dar mă simt pe jumătate român”
– Ce știai despre România înainte să ajungi aici?
– Pe bune? Nu foarte multe. Nici nu sunt bun la geografie. De fapt, când am ajuns aici, a fost o lume total nouă pentru mine.
– Cum este acum?
– Nu spun vorbe mari când zic că sunt jumătate român. Și nu e nici exuberanță. Mi-am făcut prieteni, am început să învăț câteva cuvinte, am deprins câteva detalii despre cultură.
„Ador modul cum te susțin, cum te tratează, cum spun o vorbă bună”
– Ce apreciezi cel mai mult la români?
– Cât de mult pot să susțină un străin. Eu sunt un om venit de departe, să-mi fac meseria aici, dar românii știu să creeze un mediu de viață în care tu să dai tot ceea ce ai mai bun. Felul cum te privesc, cum te tratează, o vorbă bună atunci când ești căzut sau nu îți iese ceva, cred că ridică mult nivelul calitativ uman al oamenilor de aici. De exemplu, în momentele grele de la meciuri, suporterii ne dau foarte multă energie, pozitivă, ne fac să credem și mai mult în forțele noastre. Când te aplaudă și te susțin atunci când greșești, „Nu e nimic, lasă că data viitoare vei reuși”, atunci nu ai cum să te simți decât ca și cum ai fi acasă. Când este așa, realizezi că nu ai alături doar pe coechipierii tăi, ci și un întreg oraș, Cluj=Napoca. Și mai e o chestie pe care o admir!
– Care anume?
– Sunteți una dintre națiunile care vorbesc, și vorbesc bine, limba engleză. Am fost impresionat de la început. Am întâlnit mulți oameni buni și frumoși aici, toți îmi vorbesc în limba engleză, de la oameni mai tineri, la cei mai vârstnici. De aceea, repet, mă simt foarte bine în România.
„Clujul are o structură frumoasă”
– Ți-a luat mult să te adaptezi?
– Nu. Datorită oamenilor. Nu pricep eu prea mult ce vorbesc în română, dar mi se vorbește în engleză. Apoi, chiar dacă nu vorbesc româna, îmi dau seama din privirile oamenilor că sunt simpatici, că manifestă înțelegere pentru mine și sunt buni cu mine.
– Cum te relaxezi în timpul liber?
– Bine că s-au terminat restricțiile legate de Covid, asta da, e mare pas înainte. Am început să ies mai mult. Îmi place foarte mult parcul de lângă Cluj Arena și de lângă Polivalentă, are o priveliște frumoasă, îmi place când e cald și se strâng mulți oameni. Îmi place să mă pierd pe străzi, în jurul centrului, doar să privesc și să observ. Clujul are o structură frumoasă. Totul este nou pentru mine. Nu e ca și cum aș fi în New York, dar orașul acesta este drăguț. Îmi dă o stare de bine, prin vibe-ul pe care îl simți în oraș.
– Poți risca o comparație între Cluj Napoca și New York-ul natal?
– New York este ceva diferit. Este foarte populat. Vezi sute și mii de oameni, de toate rasele, care mișună pe acolo, sunt oameni care se pierd în mulțime. E cool ideea dacă te gândești că vezi un om și apoi poți fi sigur că nu-l mai vezi niciodată în viață! Sunt prea mulți, este un oraș uriaș, ca o țară. Ori mie îmi place să interacționez cu oamenii, să-i cunosc, să aflu ce gândesc.
– Știi ceva despre București?
– Am fost în București, dar nu m-am deplasat decât de la sală până la hotel, de la hotel până la sală. Știu că e capitala României.
Nu suportă vremea schimbătoare
– Cum te împaci cu mâncarea din România?
– (râde) Mă împac prea bine. Trebuie să-mi aduc aminte de denumirea unei supe, e fenomenală. Am un pub lângă locul unde stau, merg mereu și oamenii știu ce să-mi aducă, este ceva cu pui. Ar fi trebuit să rețin numele până acum… (râde) Sunt aiurit. Este o mâncare diferită de ceea ce știam eu până acum, dar e bună. Oricum, atât timp cât nu sunt fructe de mare, orice e bine, sunt alergic la fructe de mare.
– Este ceva ce nu-ți place aici?
– Cu vremea m-am împăcat mai greu. Am prins ninsoare în aprilie aici! Aștept vremea senină, frumoasă. Poate așa voi savura mai mult Clujul. Doar vremea îmi dă bătăi de cap aici, în rest, nimic.
„Vino și mănâncă!”
– Cum apreciezi vecinătatea cu o țară unde este război?
– Este o situație ciudată. Ai mei mă sună și mă întreabă zilnic cum este situația, dacă totul este în regulă, dacă e liniște, eu le spun mereu că România e sigură, că oamenii trăiesc în liniște și pace. Este o distanță apreciabilă, dar nu e chiar departe.
– Dacă ar fi să recomanzi new-york-ezilor ceva din România, ce-ar fi acel lucru?
– (râde) Vino și încearcă mâncarea românilor! Vino și mănâncă, man! Cred că am pus un kilogram în plus de când am sosit aici, deși trag tare. Aveți un mâncare fabuloasă, nu-i rezistă nimeni.