ComenteazăRomeo și-a găsit Julieta tocmai în România! Italianul de la Gaz Metan Mediaș, Roberto Romeo, unul dintre cei mai vechi străini din Liga 1, cu 148 de meciuri în tricoul ardelenilor, șase goluri și cinci assist-uri, și-a dezvăluit povestea vieții cititorilor Libertatea, una cu accente de un romantism pur, pe un ton amuzant pe alocuri, asortată cu glasul cristalin de pe fundal al fetiței fundașului.
Peninsularul este de mai bine de opt ani în România – țară pe care părinții și prietenii îi recomandau s-o ocolească, țară care i-a devenit cămin și care recunoaște el însuși că i-a modelat și metamorfozat cariera, dar mai ales viața.
România i-a oferit nu doar posibilitatea să joace în prima divizie, el sosind din liga a treia, ci i-a dat o soție și un copil care l-au liniștit pe tânărul cu un stil de viață agitat.
Aprig și zglobiu, amator de distracții, bărbatul din sudul Italiei, acum în vârstă de 31 de ani, a devenit un familist convins, potolit de o olteancă liniștită, cu temperament de ardeleancă, așa cum a povestit Roberto, într-o română și cu un bun-simț remarcabile.
Libertatea: Roberto, ce te-a făcut să rămâi 8 ani în România?
Roberto Romeo: Soția, fetița, viața de familie de aici. Practic, ele două mi-au dat un nou sens vieții, de aceea îi sunt recunoscător României. Această țară mi-a schimbat viața în bine.
– Poți dezvolta?
– Soția mea, Elena, este româncă. Ne-am luat un apartament la Mediaș, trăim o viață liniștită aici. Ea este din Râmnicu Vâlcea, dar m-a urmat aici, apoi în viață. Fetița noastră, Chloe, care are trei ani și jumătate, a început grădinița la Mediaș.
– Ce limbă vorbiți în casă?
– Eu cu ea vorbesc în italiană, ca să învețe și această limbă, dar ea vorbește mai bine românește. Eu o întreb în italiană, ea îmi răspunde în română. Învățăm, practic, unul de la altul.
„Destinul mi-a dat alegerea vieții”
– Să facem o incursiune în trecut, mai exact în 2013, când ai sosit în România. Cum a fost?
– Nu știam absolut nimic. Când le-am zis părinților și prietenilor, i-am șocat: „Unde?!”. Nu i-am convins. „Păi, ăia, românii, vin aici la muncă și te duci acolo la ei?! Tu ai minte?”. (râde) Probabil, destinul mi-a procurat alegerea vieții, am venit în România și n-am mai plecat.
– Cum ai ajuns la Gaz Metan Mediaș?
– Un fost coleg de-ai mei, fost căpitan la Catanzaro, se știa cu un preparator fizic de la Mediaș. Când am auzit de această posibilitate, am zis prima oară: „Nu”. Hotărât, chiar. „Du-te, vezi ce e acolo!”, mi-a zis colegul. Îmi pare rău, mi se părea o țară tare îndepărtată. Apoi, a intervenit și tata: „Hai, du-te, totuși, vezi cum e acolo, măcar faci antrenament!”. Eram la liga a treia, la Catanzaro, am zis să vin, totuși, la prima divizie din România, chiar dacă mi se părea o țară mai departe decât e în realitate.
– Și mai departe?
– Am venit o săptămână, am fost la antrenamente, m-am împrietenit cu băieții, era și Azdren Llullaku, care vorbea și italiana, mi-au plăcut atmosfera și echipa. Am semnat pe patru ani, apoi am prelungit și uite că vorbim acum! (se aude glasul cristalin al fetiței, care vorbește cu tatăl său în română, el îi răspunde în italiană). Scuze, cea mică are nevoie de atenție!
Dragoste la prima vedere live
– Cum ai ajuns să ai o familie în România?
– Care mi-a schimbat viața în bine, continui ideea. Doamne ajută! Un prieten ne-a făcut cunoștință, ne-am conversat vreun an și jumătate, poate chiar doi ani.
– Serios?
– Foarte serios. Nu ne întâlnisem deloc. Doar la telefon vorbeam. Apoi, am zis „Hai s-o văd, ce s-o mai duc cu vorba!”, tot discutam, vorbeam, eu eram tânăr și neliniștit, cum se spune. Ne-am întâlnit la Sibiu, apoi am făcut căsătoria civilă, trebuia și nunta religioasă, doar că ne-a lovit pandemia. Trebuie să facem nunta în Italia, s-a complicat situația.
– Cât a durat până să simți că românca Elena este femeia vieții tale?
– De la prima întâlnire, acolo la Sibiu, de aceea va rămâne orașul nostru. După ce-am vorbit cu ea, țin minte că i-am spus prietenului: „Frate, gata, mi-am găsit femeia mea!”. Ziceam că n-o să stau niciodată în viața mea aici! Și am întâlnit-o pe ea, femeie cuminte, liniștită, care a știut să mă țină lângă ea. Suntem împreună de șase ani.
„Te iubesc – cele mai frumoase cuvinte din limba voastră”
– Cât ți-a luat să înveți româna?
– În primele două-trei luni nu pricepeam o iotă. După șase luni, știam cuvintele ce-mi trebuiau la fotbal. Treptat, am învățat destul de bine. Sper să nu vă pun în dificultate cu româna mea.
– Care este cuvântul tău preferat în limba română?
– „Te iubesc”. Adresate soției și fetiței noastre.
– Ce impact a avut România asupra ta în vara lui 2013?
– Nu știu la ce vă așteptați să răspund, dar nu am fost șocat. Am aterizat la Cluj, am luat un taxi până la Mediaș. Am văzut orașul, „Doamne, ce mic e!”, mi-am zis, dar apoi mi-au plăcut stadionul, terenurile de antrenament, piscina, sala, „uite că e OK”. Mi-am spus că am venit să joc fotbal, nu să fac turism.
– Cum găsești orașul în care trăiești acum?
– Nu credeam că voi sta atâția ani, asta pot s-o spun sincer. Este un oraș fain: în cinci minute ajungi în orice punct al orașului, grădinița este la 2-3 minute distanță. Alte orașe îți oferă mai mult, da, dar la Mediaș nu petreci ore întregi în mașină.
„Trebuie să ne gândim în 2022 și la viitorul fetiței”
– Până la urmă, vă stabiliți aici?
– Încă nu știu, cu mâna pe inimă. Acum, când vorbesc cu tine, optez pentru Italia 60 la sută, România – 40 la sută. În 2022 trebuie să luăm o decizie capitală pentru familia noastră.
– Care e ideea?
– Eu sunt din Calabria, din sud, în România am o viață OK, dar trebuie să mă gândesc și la viitorul fetiței. Italia îi poate oferi o altă alternativă.
– Cum se împacă stilul de viață din sudul Italiei cu cel din Transilvania?
– Suntem agitați, încăpățânați, dar aici m-am ambientat bine de tot. M-am liniștit după soție și copilă. În tinerețe, eram mai agitat, umblam stânga, dreapta, acum am o viață liniștită, în familie, nici nu mai ies, prefer să stăm acasă sau mergem în parcul de vizavi.
– Cum ți se pare stilul de viață românesc?
– Sunt OK, acum că am familie. M-am obișnuit. Dar, sincer, nu știu dacă-mi văd viitorul în acest oraș. Prefer Cluj sau Sibiu. Mediaș e numai bun pentru fotbal, pentru cei în formare. (râde) Nici nu ai unde să te duci, să pierzi nopțile, oricum, s-ar afla imediat.
„România a ajuns «acasă», Italia e pentru vacanțe”
– Ce oraș preferi?
– V-am zis, unul dintre cele două. Oricum, clar, stilul ardelenesc. Sibiul îl iubesc fiindcă acolo mi-am văzut soția. Îmi place și la Constanța, eu sunt băiat de la mare. Ca fapt divers, prefer și un oraș urât, în rest, dar care să fie la mare.
– V-ați plimbat prin țară, aveți un loc special?
– Sibiu. Acolo, un oraș special, mai ales că mi-am cunoscut nevasta acolo, are un aer special. Sunt 45 de minute până acolo, din Mediaș. Ar fi orașul unde să mă mut, dacă rămân mai mult timp aici.
– Capitala cum ți s-a părut?
– Am fost, am jucat la București, dar n-am vizitat prea mult. Centrul Vechi, e oraș frumos, n-ai ce să zici. Dar e prea agitat pentru mine, cel de acum, ca tânăr, da!, ai ce face acolo, e distracție.
– Unde vă faceți vacanțele?
– În Italia. România e acasă, Italia a ajuns loc de vacanță. Acolo, merg de două ori pe an, mai mult timp, plus câteva zile în rest. Am tot zis să mai vizităm și alte țări, dar când se ivește ocazia, tot în Italia ajungem.
„Trageți unul pentru altul, nu vă mai vorbiți de rău”
– E ceva ce nu-ți place la români?
– Că nu fac mai repede pasul în față, să ajungă ca Ungaria sau ca alte țări din Occident. Dar îmi place că România tot crește. Aici se construiește ca în anii 80 în Italia, cu multe apartamente și imobiliare.
– Ce crezi că trebuie să facă România ca să ajungă ca țările din Occident?
– Politică nu mă pricep și nici nu vreau să vorbesc. Să-și schimbe mentalitatea, cred.
– Adică?
– Să tragă unul pentru celălalt, să nu se mai vorbească de rău, să se susțină ca să crească. Oricum, România e în creștere. Sunt curios ce va fi peste 5-6 ani, cred că mai bine. Am încredere.
„Am dus sarmalele și-n Italia”
– Ce-ți place cel mai mult aici?
– Femeile! Glumesc, glumesc, era și soția lângă… Uite, îmi place mâncarea. Cașcaval pane, frate! Hai să fim serioși: este o țară deosebită. Eu fac comparație cu Italia. Italia e peste orice, la toate, serios. Dar mulțumesc din suflet României că am o familie, că am devenit un om mai serios, că fetița mea e de aici. O să mulțumesc mult toată viața mea acestei țări, m-a schimbat ca om.
– Soția cu ce te răsfață?
– Doamne ajută, îmi gătește de toate. Am învățat-o și eu să prepare paste, ea face de toate. Doamne, îmi plac sarmalele foarte mult, le-am dus și în Italia. Aaa, și papanași.
Ce-l sperie în pandemie
– Cum se împacă un calabrez cu o olteancă?
– Daaa, știu că sunt mai agitate decât în Ardeal! Dar ea este o femeie OK, mă înțeleg bine, e pe genul Transilvania, liniștită, e fată de treabă… Mi-a adus o liniște de care aveam nevoie. Eram tânăr și neliniștit.
– Cum e viața în pandemie?
– Foarte greu, dacă citești pe net, ziare sau pe Facebook, te sperii mai mult. Eu sunt vaccinat, pe 29 noiembrie am făcut doza a doua. Soția nu a făcut, așa că nu judec oamenii. Bine, și eu am făcut fiindcă ai nevoie la noi, la fotbal. Nu neapărat că suntem obligați, am făcut teste săptămânal, dar mergi în cantonamente sau la etape, ai nevoie pentru hotel, certificat verde. Mi s-a părut complicat cu teste, în continuare, așa că am făcut. Doamne ajută să fie bine!