Răzvan Bădău traversează coridorul Liceului cu Program Sportiv din Clinceni, o comună la 16 kilometri de București. Îmbrăcat ca de obicei, la costum și cu teniși, merge spre clasa a VII-a B, unde predă educație socială. „Bună ziua, domnu Răzvan”, mai strigă câte un elev cu care se întâlnește în drumul lui.
„Știu că a fost o oră dificilă. Beți, mâncați, dar fiți și atenți”, le spune elevilor când ajunge în fața tablei. „Mulțumim, domnu!”, răspunde o fată.
Ora de matematică s-a încheiat pe la 13.00, profesoara i-a ținut pe copii și în pauză, însă Răzvan îi lasă acum liberi zece minute. Înainte de pauză, profesorul îi anunță că astăzi o să învețe despre „justiție” și cu un marker negru notează cuvântul pe tablă.
Unii copii rămân în pauză în bănci, Răzvan se duce la o elevă și-o întreabă cum se mai simte, e mai bine, îi spune ea. Apoi, intră valvârtej, de-i flutură tricoul mov, un băiat de la altă clasă. „Bună ziua! La cât mergem la fotbal?”, îl întreabă pe dascăl.
O să se întâlnească pe teren la 15.00, dacă nu plouă; a fost înnorat toată ziua. Răzvan face și o glumă și stârnește râsul copiilor: „Dacă picură, să nu vii cu umbrela pe teren”. O să-l adauge în grupul de WhatsApp de fotbal, îi mai spune.
Lui Răzvan, 28 de ani, nu-i place să se așeze la catedră, așa că până se întorc toți copiii, vorbește cu cei din bănci sprijinit de pervazul geamului deschis. Clasa e la parter, îl mai salută alți elevi care trec pe-afară sau chiar îl întreabă la ce oră joacă astăzi fotbal.
E 15 iunie, peste zece zile se încheie primul lui an ca profesor. Care e rolul ciocanului judecătoresc?
După ce elevii se așază în bănci, Răzvan le arată o poză alb-negru cu un ciocan de lemn, căci în școală n-au imprimantă color.
– E ciocanul de la tribunal, spune o elevă cu ochelari și șapcă îndată ce-l vede.
– Care e rolul lui? întreabă Răzvan.
– Se folosește când se dă verdictul, răspunde ea.
– Ca să se facă liniște, completează un băiat.
– De unde știți toate astea? mai încearcă profesorul să afle.
– Din filme! vine un răspuns. Am văzut în „Băieți de oraș”.
Vorbesc unii peste alții, iar ca să facă un pic de ordine, profesorul îi îndeamnă să ridice mâna pe cei care au informațiile din filme. Aproape toți.
– Am văzut când au divorțat părinții mei, răspunde însă o elevă.
De multe ori, elevii s-au deschis în prezența lui, își amintește Răzvan. În pauze le-a mai ascultat problemele din familie sau de la școală și i-a încurajat să ceară sfatul consilierului școlar.
Pe când era student la științe politice, a fost voluntar la o organizație internațională, unde ajuta la teme copii vulnerabili și mai asculta ce-i frământa. „Poate și atunci mi-am dat seama că aș putea să fac mai multe de la catedră”, spune el. „A fost un moment important, dar nu știu dacă unul decisiv”.
După facultate, s-a angajat consilier al unui senator membru în comisia pentru educație, atunci a cunoscut elevi și profesori și a citit des legislația în domeniu. De asta s-a hotărât să ia legătura cu cei de la Teach for Romania, ONG care pregătește și consiliază oameni hotărâți să devină profesori în preuniversitar. Răzvan și-a depus dosarul, a fost selectat, a trecut prin traininguri și, fiind absolvent de științe politice, a putut să dea examen la educație socială și cultură civică. Iar în septembrie 2020 a făcut primii pași ca profesor în școala din Clinceni.
Predă la liceul de aici și la unul din Popești-Leordeni, la 9 kilometri de București, unde locuiește. Ambele localități sunt în Ilfov, județ pe ultimul loc în privința promovării Bacalaureatului. Către ambele școli face din toamnă naveta, de luni până vineri, cu scuterul sau cu mașina. Predă o oră pe săptămână la 18 clase, în total are vreo 400 de elevi. Interacționează cu copii de toate vârstele de gimnaziu și liceu, cu excepția celor de-a X-a și a XI-a.
„Cei mai mulți elevi pot și vor, au doar nevoie să fie motivați”
În prima lui zi de predare, Răzvan a intrat la o clasă de-a VI-a a liceului din Clinceni îmbrăcat într-un costum albastru asortat cu o cravată roșie. Recent, acei elevi i-au povestit că inițial l-au considerat o persoană foarte serioasă, mai ales că a ajuns la fix. Le-a plăcut că n-a țipat la ei și că le-a povestit câte ceva despre el. Multora li se pare straniu că au voie să-l strige pe prenume și dacă încă n-o fac, e alegerea lor.
Răzvan crede că activitatea lui în educație are un impact mai puternic decât jobul din politică și îi place să vadă cum progresează copiii. Unor elevi de gimnaziu, de exemplu, care nu puteau înțelege anumite texte le-a oferit constant încredere. „Cei mai mulți elevi pot și vor, au doar nevoie să fie motivați, să le stârnești curiozitatea”, mai spune el. „În școală, am avut de fiecare dată un profesor care m-a ajutat să văd lucrurile din altă perspectivă, să mă descopăr și să prind mai multă încredere în mine”.
Citește întreaga poveste a lui Răzvan pe Școala 9.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro