Un român își continuă cariera într-un loc care, la prima audiție, naște fiori: Siria. Din păcate, una dintre țările cu o cultură și o vechime extraordinare a fost măcinată de un război teribil, mai bine de un deceniu, iar zona a fost însângerată și a lăsat urme dureroase ce se resimt și acum, când atmosfera s-a liniștit.

Exclusiv în lumea arabă

Valeriu Tița, 55 de ani, nu este un nume uriaș în fotbalul românesc, dar severineanul impune respect în această arie la intersecția unor importante rute comerciale străvechi, acolo unde lacrimile udă pământul sfâșiat de războaie și lupte civile. Conflictele armate nu l-au ținut departe pe român de Siria sau de o zonă de care cei mai mulți ar fugi mâncând pământul. Practic, doar acolo a lucrat, deloc în România.

Tița este selecționerul naționalei de fotbal a Siriei, funcție pe care a mai ocupat-o și în perioada decembrie 2010 – februarie 2011.

Valeriu este conștient și el că trăiește într-o țară, o zonă în care își face munca atât timp cât armele tac. A mai pregătit pe Al Ittihad și Al Mina Basra, iar în lumea arabă, pe Al Sharjah (Emiratele Arabe Unite), pe Al Faisaly (Iordania), pe Safa și pe Al Nejmeh (Liban) și pe Al Orubah (Arabia Saudită). Fost jucător în Maroc, românul a câștigat în 2010 cu echipa locală din Alep, Al Ittihad, AFC Cup, a doua competiție continentală ca importanță din Asia.

Românul, în acțiune, la antrenamentele naționalei siriene

Durere cu fiecare respirație

Alep este nu doar unul dintre cele mai vechi orașe locuite ale lumii, atestat încă din mileniul V î.Hr., dar și una dintre urbele importante ale Siriei. Situat la 48 de kilometri de granița cu Turcia, Alep a fost cel mai mare oraș sirian înainte de războiul civil, acum fiind al doilea după capitala Damasc. Este un oraș cunoscut de Valeriu Tița pe durata a mai mulți ani, astfel că vede diferențele cu alți ochi.

A preluat din nou conducerea naționalei siriene din noiembrie 2021, a bifat câteva meciuri în Qatar, acum și-a petrecut Crăciunul și Revelionul la Alep, pentru ca în a doua zi din noul an să plece din nou în Qatar pentru amicale, urmând apoi meciurile pentru calificarea la Campionatul Mondial, zona asiatică.

„Mai mult stau în cantonament, vă dați seama, aici e viața mea. Dar am ieșit și în oraș, să-i iau pulsul. Primele impresii? E liniște, da, dar se simte, se vede că țara a trecut prin război. De la clădiri, la pulsul oamenilor, iar la intrare în oraș sunt filtre de poliție și de armată. Este o atmosferă care te apasă, deși eu îndrăgesc mult zona și țara”, s-a confesat Valeriu într-un interviu acordat Libertatea.

Siria revine la viață

Pentru cititorii români a ieșit în centrul orașului să facă niște fotografii, iar detaliile arată o zonă ce păstrează vii urmele conflictului sângeros, de la clădirile înnegrite și afectate, la gropi și o stare de apăsare a oamenilor simpli. Războiul din Siria s-a soldat cu aproximativ 400.000 de morți, în luna martie 2021, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) – organizație non-guvernamentală cu sediul în Marea Britanie – înregistrând 388.652 de decese.

„De vreun an e liniște, cafenele sunt deschise, la fel și restaurantele. Stadionul arată bine, hotelul la fel, la Damasc e mai frumos. Netul nu este bun, mi-e greu să țin legătura cu cei dragi din România, mai ales de Crăciun, pe care nu l-am simțit deloc, aici nefiind sentimente de sărbătoare, cum sunt la Dubai sau Abu Dhabi. Lumea e mult mai tristă, cu toată că acum mulți, mulți ani aici era o viață înfloritoare. Dar sunt oameni necăjiți și sufletiști”, a mai mărturisit Tița.

„S-a scumpit viața”

Alep are un iz de oraș de provincie de pe la noi, de-abia ieșit din Epoca de Aur a comunismului, plus câteva bombardamente, nedorite. „Da, așa arată, pe mine mă duce cu gândul la trecutul nostru. Adică acest cenușiu al vieții, durerea care rămâne, după un conflict. Din păcate, inflația este uriașă. S-a scumpit viața. Înainte, 1 dolar = 45 de lire, acum, 1 dolar = 3.500 de lire. Așa că vă dați seama cât de greu le este oamenilor să se pună pe picioare, din nou. Se cunosc urmele războiului în fiecare respirație. Dar sirienii se luptă, sunt obișnuiți, de data aceasta cu urmările războiului. Da, e pace, dar, ca după o calamitate, este greu să te pui iar pe drumul bun”, a povestit românul.

„Nu au timp de coronavirus”

Conform worldmeters.info, Siria a raportat 50.167 de cazuri de COVID-19, dintre care 32.155 de oameni vindecați și 2.884 de morți. „Nu se simte această epocă a coronavirusului ca în Europa sau în alte părți. Foarte puțini folosesc masca sanitară. Nu au timp de coronavirus, au necazuri poate mai mari”, a spus Valeriu.

Întrebat dacă și-a simțit vreun moment viața în pericol, Tița a fost foarte mirat: „De ce să-mi fie teamă?! Stau chiar în centru. Practic, îmi fac meseria aici, în plus, am ceva în suflet pentru acești oameni. Uite, îmi place enorm mâncarea de aici, cea libaneză și cea siriană sunt extraordinare. Eu merg pe stradă cum aș face-o și la Severin, sunt obișnuit cu stilul de viață din Siria, cu toate că, repet, există o durere apăsătoare, respirabilă”.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News