A. are 24 de ani, are un master în Relații Internaționale și s-a numărat printre cei aproape 140 de cetățeni afgani care au aterizat în urmă cu două luni pe Aeroportul Otopeni, fiind salvați din mâinile regimului taliban proaspăt instalat.
Tânărul a vorbit pentru Libertatea despre așteptările legate de România, dar și despre dezamăgirea privind condițiile în care este nevoit să locuiască aici împreună cu familia sa.
„Mă așteptam să existe mai multe resurse pentru noi”, spune acesta, care locuiește într-o singură cameră împreună cu alți 5 membri ai familiei, în Centrul pentru Solicitanți de Azil din Galați.
Mă așteptam la un apartament familial
Tânărul afgan pare șocat de ceea ce a văzut aici: „Toaletele sunt cu adevărat groaznice. Vreau ca aceste lucruri să se știe, pentru că noi nu am venit aici ilegal, ci am fost evacuați de Guvernul României”, spune acesta.
„Mă așteptam să fim cazați în niște apartamente familiale până ce ne puneam pe picioare. Dar suntem fericiți că trăim în siguranță, nu mai trebuie să ne îngrijorăm permanent că suntem în pericol. Deși în continuare ne macină ce se petrece în țara noastră și toți prietenii lăsați în urmă. Deja lumea a uitat de ce se întâmplă în țara noastră și ca să înțelegem asta nu trebuie decât să ne uităm la situația femeilor și minorităților din Afganistan”, adaugă el.
Citește în continuare alte mărturii aici: „Când aud ambulanța pe stradă, copiii mă întreabă dacă a fost atentat”. Refugiați afgani, la două luni după evacuarea lor în România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro