Hélder Luís Lopes Vieira Tavares, pe numele său complet, este un mijlocaș central, de 32 de ani, internațional din Capul Verde, care s-a născut în Portugalia, din părinți africani. Capul Verde a fost o colonie lusitană, apoi și-a câștigat independența în 1975. Ambele popoare vorbesc aceeași limbă. Helder a sosit în urmă cu 8 ani în România, la Galați, la Oțelul, prinzând tocmai sezonul ce-a dus la „decesul” fotbalistic al fostei campioane din 2011. Neplătit, dar neranchiunos, fotbalistul a părăsit România în 2015, după ce s-a afirmat în tricoul dunărenilor, a jucat în prima ligă din Portugalia, la Tondela, apoi doi ani în Turcia, pentru ca în ianuarie 2021 să se întoarcă aici. La FC Voluntari, surpriza din play-off-ul Ligii 1, unde este din nou o piesă esențială.

Libertatea:– Helder, cum s-a dezvoltat România între cele două perioade în care ai fost tu la Galați, iar acum în Capitală?
Helder Tavares:- Galațiul este diferit de București. Mai venisem o dată, de două ori, în Capitală pentru relaxare, pe vremea când eram în orașul de la Dunăre. Acolo, era un oraș mic, dar drăguț, fără trafic. Nu pot să spun că era rău, chiar dacă sportiv n-am dus-o bine. Gândește-te că am avut cinci luni într-un sezon întreg în care n-am luat niciun ban.

– Ai căpătat atunci o aversiune pe oamenii de acolo, pe români, neplătit fiind?
– În viață, ai câștiguri și pierderi. După sezonul la Oțelul Galați, am revenit în Portugalia, în prima ligă. Sportiv, m-a ajutat. Așa că nu am pus-o la pierderi. Era prima dată când plecam în străinătate, mi-a priit mult, din toate punctele de vedere.

– Cum a fost la început în România, la Galați?
– Nu vorbeam engleza prea bine, dar oamenii de acolo au avut grijă de mine, foarte mult, au fost îngăduitori. Am rămas, peste timp, cu mulți prieteni români, i-aș enumera pe Andrei Miron, acum fotbalist la FCSB, Florin Cernat, manager la Voluntari, Stelian Cucu, fostul mijlocaș.

„Calculez orele dacă vreau în centrul Bucureștiului”

– Ce oraș e pe stilul tău?
– Îmi place Bucureștiul, dar cel mai bine este în afara capitalei. Eu stau într-un complex rezidențial după Voluntari, unde este casă, masă, piscină, magazine, grădiniță, școală, tot. Traficul și stresul cred că sunt detaliile care nu vă plac nici vouă, dar vă confruntați cu ele, n-aveți ce face.

– Te stresează și pe tine?
– N-aș zice că da. În Turcia, unde am jucat la două echipe, tot fel este, orașe mari, stres mult, trafic infernal. București e la fel ca Istanbul.

– Te încumeți să ieși în centrul Bucureștiului, este o aventură?
– Nu mă duc în fiecare zi. Îmi iau inima în dinți, calculez și orele, uneori, mai iau Uber. O problemă ar fi dacă ar trebui să străbat tot orașul să merg la serviciu, la antrenament. De aceea e bine că locuiesc la 10-15 minute de stadion, în afara Voluntariului, mi-e simplu, fizic și psihic.

„Vă apropiați ca stil de conversație cu portughezii”

– Ce știai despre România până să ajungi în premieră aici?
– Nu prea multe. Știam de Oțelul Galați că a jucat în grupele Champions League contra Benficăi in 2011, am observat că vin mulți străini în România. Atunci am zis: „Hai și tu!”. Toate țările au lucruri bune, lucruri rele, dar oamenii au avut grijă de mine și atunci, și acum.

– Ce le-ai recomanda portughezilor sau celor din Capul Verde să viziteze, să încerce, în România?
– Portughezilor le plac chestiile vechi, astfel că sigur le-aș spune să vină în București, în centrul istoric. Bine, oricum, portughezii vin, cunosc Bucureștiul, vă apreciați ca stil de dialog. Totodată, și lusitanilor, și celor din Capul Verde le plac chestiile simple în viață. Un pahar de vin bun, să se converseze, să afle și să învețe despre chestii ce țin de cultură. Dar asta ne place: să vorbim cu celălalt.

„Doamne, ce prețuri sunt la Mamaia!”

– Ce să vizităm în țările tale?
– Ai zis bine. Eu sunt născut în Portugalia, dar sufletul e african, din Capul Verde, părinții fiind de acolo, eu reprezentând acea țară. Bănuiesc că voi știți Portugalia, cel puțin punctele de atracție. Eu sunt din Lisabona, clar, vizitați orașul! Tot. Plus Cascais și Estoril, de lângă. Apoi, în nord, Porto. Vara – Algarve, unde se strâng turiști englezi, italieni, americani. Mulți au ajuns să-și ia case acolo. Au mai crescut prețurile și acolo, ca peste tot în lume, dar tot e bine.

– Apropo, unde e mai frumos, la Cascais sau la Mamaia?
– (râde) La Mamaia am fost o singură dată și nu-mi venea să cred ce e acolo!

– Adică?
– Prețuri uriașe. Poate fiindcă nu mai sunt stațiuni pe acel tip, de distracție, pe lângă, chiar nu știu de ce e așa scump.

„Mergeți în Capul Verde, e viața fără griji”

– Capul Verde?
– Un loc binecuvântat. Oamenii acolo trăiesc simplu și bine. Ca să ajungeți în Capul Verde luați avionul patru ore până la Lisabona, apoi alte trei ore până în țara mea. Știi cum e acolo? Peace and love (n.red Pace și dragoste, motto-ul anilor „70). Fără stres. Toți oamenii sunt fără griji, pe genul relaxare. Este Africa, dar este și ceea ce ți-ai dori în Europa. Un arhipelag de zece insule, unde nu suntem bogați, dar putem să trăim liniștiți. Și nici nu căutăm altă țară, vrem să trăim în a noastră.

– Ce-ti place cel mai mult în România?
– Stai să mă gândesc! Mâncarea, prietenii români, să ieșim la un restaurant, să ne relaxăm.

– Cu mâncarea cum te împaci?
– Îmi place enorm ciorba. Prea mult, mai ales cea de văcuță. Și mămăliga e bună.

– Cum ți se par românii?
– Dacă privim în trafic, nu au răbdare, cam stresați, deși nu pricep de ce vor totul rapid. Ar trebui să vă bucurați mai mult de viață. Normal, oamenii sunt buni în România, dar să aibă mai mult grijă de ei, de sănătatea lor. Sunt oameni care sar să te ajute, asta simt, asta am văzut. Și în Turcia mi-a plăcut viața, n-am avut probleme de adaptare, dar am revenit în România fiindcă mi-a plăcut mult țara voastră. Ca peste tot, sunt persoane bune și mai puțin bune, dar e ceva normal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News