Vibeke Skofterud, 38 de ani, a suferit accidentul în Norvegia, pe insula Sf. Elena din arhipelagul de lângă Arendal, unde se dădea cu un ski-jet. Poliția investighează cazul. Ea urma să revină în cabana de vacanță a familiei, unde o aștepta soțul ei. Acesta e cel care a raportat dispariția la poliție.

Tupul neînsuflețit a fost găsit duminică de echipele de salvare. Paramedicii nu au putut face altceva decât să constate decesul.  

Skofterud, dublă campioană mondială, în 2005 și 2011, a făcut parte din echipa Canadei care a câștigat aurul în proba schi fond, tot la ștafetă 4×5 kilometri, la Vancouver în 2010. Vibeke s-a retras în 2015.

Vibeke mai avea în palmarea un argint și un bronz mondial și șase medalii la diverse competiții naționale (cele mai importante: 2002 – titlu național la sprint; 2008 – locul doi la 10 km sprint).

Citește și

EXCLUSIV/ Dani Oțil va participa la IronMan! Este unul dintre cele mai dure concursuri din lume și ține 17 ore

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News