«Moda» a fost lansată de politicieni

“Vibratoarele mov au ajuns zilele astea să fie cele mai căutate jucării pentru adulţi. De când a început toată povestea asta, cu “Flacăra violetă”, clienţii ne cer numai accesorii de culoare mov, lila sau violet”, ne-a spus Gabriel Pană, 26 de ani, vânzător la magazinul Erotica din Capitală. Ca să fie în pas cu “moda” lansată de politicieni, patronii sex-shopurilor au scos la vânzare vibratoare, manşoane pentru degete, inele vibratoare şi seturi care includ multe accesorii, toate de aceeaşi culoare.

Penis din material flexibil,
249,90 de lei
Vibrator lila,
69,90 de lei
Manşon pentru degete,
29,90 de lei

Fiţi frumoase cu «flacăra violetă»!

În centrul Spa “Layurveda” (str. Erou Iancu Nicolae nr. 109, din Bucureşti, tel. 0723 615 556), există câteva terapii care au la bază “Flacăra violetă”. Irina Bakhaia, patroana Spa, declară că a introdus recent în centru patru terapii “Flacăra violetă” care acţionează benefic asupra fizicului şi psihicului uman.

Masajul cu pietre de ametist durează 60 de minute şi costă 140 de lei Tratamentul pentru slăbit cu raze magenta durează o oră şi un sfert şi costă 250 de lei
Tratamentul cosmetic facial costă
între 130 şi 220 de lei
Masajul de relaxare cu cromoterapie durează 60 de minute şi costă 85 de lei

Astfel, masajul cu pietre de ametist, tratamentul facial cu masca mov din fructe de pădure pentru reducerea ridurilor, masajul de relaxare în combinaţie cu cromoterapia mov şi aparatul, unic în România, Lumicell Wave 6, cu raze magenta şi infraroşii, radiofrecvenţă şi ultrasunete pentru slăbit şi drenaj sunt cele patru terapii pe care le puteţi experimenta aici.

Are în cabinet pietre care-i aduc noroc

George Ciolacov, chirurg estetician la Medico Clinique, din incinta Hotelului “Phţnicia” (Bucureşti), şi-a “tapetat” cabinetul cu pietre aducătoare de noroc. “Eu sunt convins de existenţa «flăcării violete », deoarece am experimentat puterea ei pe pielea mea. În urmă cu ceva vreme, după zece consultaţii mă simţeam stors de energie. Când plecam de la cabinet, abia mai nimeream uşa. Aşa că am achiziţionat mai multe cristale de ametist, pe care le-am adus în cabinet. Totul s-a schimbat de atunci. Nu mai sunt aşa de obosit psihic, iar pacientele sunt mult mai relaxate”. (Mirela Dinică)


Mâncare lila, în restaurante

Violetul a pătruns şi în arta culinară. Inspiraţi de politicieni, bucătarii s-au specializat imediat în mâncăruri şi băuturi colorate.

Bucătarul Adrian Nicolae găteşte zilnic “Flacăra violetă” (foto dreapta)

Adrian Nicolae, bucătarul cramei Hornet, de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, a inventat mâncarea “Flacăra violetă”. Aceasta costă 23 de lei şi conţine piept de curcan, sos din fructe de pădure şi lichior curaçao. Nici barmanii nu şi-au dezamăgit clienţii. La Garlic Pub (de pe strada M. Eminescu din Bucureşti) a apărut băutura “Shot spirtos flacăra violetă”. Aceasta conţine: absint, curaçao, lichior şi scorţişoară. (Florian Gheorghe)


Mioriţa «violetă»

Până şi celebra baladă populară Mioriţa a fost adaptată astfel încât să se înscrie în curentul violet. Mihai Morar a recitat-o la Radio Zu. Iată cum sună aceasta:

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.

Unul e Traian,
Baciul constănţean
Mergând pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza “unsă”,
Si şuviţa tunsă.

Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când îl bat duşmanii.

Se strânse Băselu
Şi cu tot cartelu
Şi se tot vorbiră
Şi se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare
În seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.

Şi să-i dea, încet,
Flăcări violet.
Şi cum se gândiră
Îndată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pământu,
Că s-a dus la Vântu.

Şi cu tot cu Crinu
El pierdu scrutinu.
Îmbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine şi declară
Că atunci, joi seară,
S-au aprins, încet,
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte.

De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană,
Ca o primă-doamnă,
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.

Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
“Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva”.

Şi o ţară-ntreagă
Nu poa să-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La Preşedinţie.

Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară:
“Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le înghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând să le-ascund
Le-am băgat în fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat încet
Flăcări violet,
Ce-atârnau cu greu
Primprejurul meu.

Si când a simţit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu
Că îi place … Vântu.

Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am învins.
Tre să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
… Flăcări violet!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News