Paul Stănescu a părăsit, luni, ședința Biroului Permanent Național al PSD, pentru a se întâlni cu reprezentanții autorităților locale.
Întrebat dacă Laura Codruța Kovesi ar trebui să rămână la șefia Direcției Naționale Anticorupție, în urma dezvăluirilor de duminică seara, de la Antena 3, Stănescu a spus. ”Din ce am văzut la televizor aseară, eu nu cred că mai poate rămâne la conducere CNA…aaa, DNA. Nu mă pricep, juridic. Eu cred că ar trebui să își dea demisia”.
Paul Stănescu a precizat că PSD urmează să prezinte o poziție oficială privind scandalul în care este implicată Direcția Națională Anticorupție.
”Astăzi avem BPN, miercuri CexN, și noi vom lua o poziție oficială față de ce s-a vehiculat aseară”.
Duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. Acuzațiile au fost respinse vehement de Laura Codruța Kovesi, care a afirmat că nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.
Tot duminică seara, Antena 3 a prezentat mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii dintre procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA – Lucian Onea cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie.
Citește și: VIDEO VIRAL | Momentul în care un copil cade pe geam și este salvat de la moarte