UPDATE ORA 12.00: Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, pentru edupedu.ro, că scenariul înghețării anului școlar, despre care a vorbit vicepremierul Raluca Turcan, nu este luat în calcul și elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține în acest an Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Ea a precizat că în această săptămână vor fi prezentate variantele posibile pentru aceste evaluări, care vor fi luate în calcul dacă se prelungește starea de urgență, decretată pe 16 martie, pentru 30 de zile.
“Scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul (…) Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an”, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, pentru edupedu.ro.
Școlile au fost închise din 11 martie și elevii sunt
obligați să rămână acasă cel puțin în perioada stării de urgență, care a fost
decretată pe 16 martie, timp de 30 de zile.
La momentul închiderii școlilor, elevii erau în semestrul al II-lea, care începuse pe 13 ianuarie și, conform calendarului anului școlar 2019-2020, trebuia încheiat pe 12 iunie 2020.
Din cele 5 luni ale semestrului al II-lea, mai rămăseseră doar 3 luni la momentul la care elevii nu au mai putut merge la școală, ca măsură de prevenire a răspândirii infecțiilor de coronavirus.
Ministrul Educației, Monica Anisie, spunea recentă că școlile vor rămâne închise cel puțin până după Paștele ortodox, care anul acesta este pe 19 aprilie.
Vicepremierul Raluca Turcan spune că, în acest context, și ținând cont că evaluările elevilor nu pot fi făcute din materie care nu a fost predate, dar și că sunt elevi care nu au acces la internet, trebuie luate în calcul 3 scenarii.
Turcan a subliniat că decizia privind anul școlar 2019-2020 va fi luată în urma unei analize.
Un prim scenariu ar fi, în opinia vicepremierului, ca anul școlar să continue așa cum a fost prevăzut și să se încheie pe 12 iunie, iar evaluările pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a să aibă loc la datele stabilite.
”Este însă un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată”, a precizat Raluca Turcan, pentru RFI.
Al doilea scenariu ar fi ca evaluările elevilor pentru
închiderea anului școlar să fie decalate.
Un al treilea scenariu ar fi ca anul școlar 2019-2020 să fie
repetat.
”Vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va
fi soluția”, a mai spus Turcan.
Ea a subliniat că toate aceste scenariile sunt posibile și
vor fi analizate pentru a se lua o decizie finală.
”Nu există o țară în care să nu fie luate în considerare
toate scenariile”, a adăugat Turcan.
Vicepremierul a mai spus că a solicitat Ministerului
Educației să facă o analiză a modului în care evoluează cursurilor online și cele
care au loc în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR.
”Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie
în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating
toate segmentele sociale, pentru că, evident, România are și segmente extrem de
vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la
televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom
proceda cu anul școlar”, a adăugat Turcan.
Consiliul Național al Elevilor: Este un mesaj care induce panică
După declarațiile Ralucăi Turcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, a scris, pe Facebook, că este regretabil că vicepremierul propagă un astfel de mesaj.
”Un astfel de mesaj este menit să demoralizeze elevii
(elevii care din solidaritate și responsabilitate trec acum prin momente de
panică, anxietate, pentru că nu e ușor să fii adolescent în plin război
epidemiologic), un mesaj scenaristic și total neprofesionist, inducând panică
în populație în mod gratuit”, susține Antonia Pup.
Președintele Consiliului Național al Elevilor le transmite
colegilor ei să rămână ”imuni la aceste mesaje”.
”Noi suntem aici ca să vă garantăm că anul școlar nu va fi repetat, iar dreptul la educație va fi apărat chiar și în situații de criză, da! Trebuie să fim raționali și critici, cu toții, iar elevii din România au puterea aceasta, ei merită mai mult decât ce ne oferă statul! Dragi guvernanți, zilele acestea nu mai ieșiți la declarații prin ziare și pe la televizor decât după ce ne livrați o soluție la problema: ce facem cu elevii care nu au acces la Internet? Ați găsit deja și rezolvarea și finanțarea de aveți timp de propagat mesaje în presă?”, mai scrie Antonia Pup în mesajul postat pe Facebook.
România are, potrivit situației anunțate duminică 22 martie, 433 de cazuri de coronavirus și 3 decese din cauza COVID-19.