”Prin rectificarea bugetară adoptată ieri, ne-am asigurat că toate măsurile eficiente ale Guvernului în lupta cu COVID-19 dispun de fondurile necesare. Am suplimentat în mod special bugetele Ministerelor Sănătății și Muncii și am alocat bani pentru măsurile de încurajare a mediului de afaceri. De asemenea, bugetul destinat investițiilor va permite continuarea lucrărilor de infrastructură demarate”, scrie Raluca Turcan.

În urma rectificării bugetare de ieri, bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 3,8 miliarde de lei, care vor merge către programele de sănătate, cumpărarea în regim de urgență a echipamentelor și materialelor sanitare, precum și pentru suplimentarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, bugetul Ministerului Muncii va fi suplimentat cu 8,1 miliarde de lei, pentru plata șomajului tehnic și pentru echilibrarea bugetelor asigurărilor sociale de stat și asigurărilor pentru șomaj, în timp ce bugetul Ministerului Finanțelor Publice va fi suplimentat cu 200 milioane de lei, pentru susținerea schemei de ajutor de stat pentru IMM-uri. Peste 3 miliarde de lei vor trece în Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Potrivit
acelorași prevederi, un miliard de lei va fi alocat Ministerului Lucrărilor
Publice, pentru continuarea proiectelor de investiții derulate prin PNDL, iar
bugetul MAI va primi încă 586,2 milioane de lei pentru aplicare măsurile de
combatere a epidemiei.

De
asemenea, 6,5 milioane
de lei vor fi alocate suplimentar Ministerului Afacerilor Externe, pentru
acoperirea cheltuielilor transportului în țară al cetățenilor români aflați în
carantină pe teritoriul altor state.

Urmărește-ne pe Google News