Conform procurorilor DNA, la începutul lunii decembrie 2020, vicepreședinte CJ Suceava „ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava” care aveau atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, „astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții” și plățile să fie făcute la timp.
„Ulterior, în perioada 16-29 martie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 de euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava”, a mai precizat DNA.
Pe 4 aprilie, lui Silviu-Cristinel Crețu i s-a organizat un „flagrant” în interiorul clădirii CJ Suceava, când „ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 de euro”.
În acest context, Silviu-Cristinel Crețu va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.