Curtea Constituţională a României a admis miercuri, 24 martie, cu unanimitate de voturi, sesizările PSD privind legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 91/2019 referitoare la desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române. Astfel, Institutul condus de Ion Iliescu nu poate fi desființat, iar actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru fi pus în acord cu decizia CCR.
Referindu-se la motivarea deciziei prin care CCR a stabilit că Ordonanța de urgență a Guvernului privind desființarea Institutului Revoluției Române este neconstituțională, senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat că intuiește că argumentul Curții ar fi acela că nu s-a justificat urgența, dar a precizat că Institutul tot va fi desființat.
„Intuiesc că aceasta este cauza, CCR a găsit ca pretext lipsa urgenței atunci când s-a emis Ordonanța de Urgență. Dar nu este niciun fel de problemă, lucrul acesta va fi complinit în Parlament. De desființat tot va fi desființat, în ciuda opoziției CCR și a PSD”, a declarat vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, pentru Libertatea.
O să mai dureze două-trei luni, dar vom rezolva. Trebuie prin proiect de lege, îl depunem acum și până va trece de Cameră, de Senat, îl băgăm în procedură de urgență, iar după părerea mea, până la vacanța de vară, avem Institutul desființat.
Alina Gorghiu, vicepreședinte al Senatului:
Traseul desființării Institutului Revoluției Române din 1989
Institutul Revoluției Române a fost înființat pe 17 decembrie 2004 și a fost desființat pe 31 decembrie 2019.
Pe 10 iunie 2020, Senatul a respins, în calitate de for decizional, OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române.
În octombrie 2020, președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii prin care a fost respinsă OUG a Guvernului Orban privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu și de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.
Pe 18 februarie 2021, Partidul Social Democrat a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest act normativ.