UPDATE 4 martie, ora 21.10. Discuțiile privind vizita vicepreședintei SUA în România și Polonia, începute joi, 3 martie, s-au finalizat cu decizia ca aceasta să vină în statele vecine Ucrainei săptămâna viitoare.
Harris va pleca din SUA către Europa pe 9 martie și va aloca două zile României și Poloniei.
Știrea inițială: Casa Albă discută despre posibilitatea de a o trimite pe vicepreședinta SUA Kamala Harris la București și Varșovia, potrivit publicației americane The Hill, care citează surse de la Casa Albă.
Biroul vicepreședintelui a refuzat să comenteze planurile de călătorie ale Kamalei Harris, dar un oficial de la Casa Albă a spus că aceasta este „profund implicată în angajamentul administrației cu aliații și partenerii”.
Discuțiile presupun trimiterea vicepreședintei SUA să viziteze trupele americane care staționează în România și eventual la granița cu Ucraina.
Călătoria ar putea avea loc în următoarele săptămâni, conform sursei citate de The Hill.
Și secretarul Antony J. Blinken face zilele acestea mai multe vizite în Europa, pe listă fiind Belgia, Polonia, Moldova, Letonia, Lituania și Estonia, în perioada 3-8 martie. Călătoria are ca scop coordonarea cu aliații NATO și partenerii europeni, în contextul conflictului din Ucraina, declanșat de Federația Rusă. În România nu va ajunge.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina