UPDATE: 19.07 „În cursul zilei de astăzi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Vaslui a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpată, cu privire la săvărșirea infracțiunilor de înselăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în concurs. Totodată, astăzi procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpată pe o durata de 60 zile”, a declarat, pentru Libertatea, procurorul Alina Boboc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Știre inițială: Ancheta procurorilor, făcută publică ieri, odată cu arestarea profesoarei, vizează perioada 2007-2023, dar Lenuța Damian preda limba română la liceul din Codăești de peste 30 de ani, au precizat surse din unitatea școlară pentru ziar.
Inițial aceasta a lucrat ca suplinitor, titularizându-se mai târziu. În baza diplomei false, acuză procurorii, Damian a obținut și gradele didactice.
Diploma prezentată la angajare de Lenuța Damian figura ca fiind emisă de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Seria și numărul acesteia au fost identificate de anchetatori pe mai multe diplome, existând suspiciuni că mai multe acte de studii au fost falsificate, fiind folosite aceleași date de identificare.
„Avea rezultate foarte bune”
Vestea reținerii profesoarei care ocupa și funcția de viceprimar în sat a șocat comunitatea locală, dar și responsabilii din învățământul vasluian. Atât pe plan local, cât și la nivel de inspectorat, Lenuța Damian era văzută drept „un profesor respectabil, foarte dedicat”.
„Suntem șocați. Era un profesor care avea rezultate școlare foarte bune la examenele naționale, avea elevi la olimpiadă. Nu ne vine să credem ce se întâmplă, este regretabil, pentru că în liceul nostru chiar se face treabă. Justiția va stabili adevărul”, a declarat un coleg al profesoarei Damian.
Lenuța Damian a ajuns viceprimar al comunei Codăești în 2020, fiind aleasă pe listele PNL. De când a ajuns în aceasta funcție, ea mai preda doar patru ore la liceu, în regim de plată cu ora.
În trecut, Lenuța Damian a mai fost anchetată într-un dosar penal, fiind acuzată ca a modificat notele unei eleve la o altă disciplină, decât cea pe care o preda, ajutând astfel eleva să termine clasa cu 10 pe linie. Apreciind că modificarea notei nu a produs consecințe juridice, procurorul de caz a considerat că „nu mai există interes public în urmărirea faptei reclamate” și a renunțat la urmărire penală.
Susa foto: Facebook