Conform legii, consiliile de sector au nevoie de acordul CGMB pentru a participa la lucrări de dezvoltare zonală şi regională. Proiectul a fost, până la urmă, adoptat datorită majorităţii PSD-ALDE din Consiliul Local al Municipiului București. După ce chestiunea a fost încheiată, viceprimarul Bădulescu s-a ridicat și a început să arunce cu invective.
„Bulangii, javre ce sunteţi! Nişte animale!”, le-a spus Bădulescu consilierilor USR.
Viceprimarul Aurelian Bădulescu a dat apoi explicații jurnaliștilor, arată news.ro
„O să vă spun de ce şi îmi asum acest lucru. Aşa cum aţi putut observa, era un proiect care viza o nouă locaţie pentru care Facultatea de Medicină şi cea de Stomatologie au implorat să se aloce pentru a putea continua actul medical. Aţi văzut somitatea care ne-a vorbit astăzi la pupitru, că poate nici nu ştiaţi că există la noi astfel de oameni, iar dumnealor au înţeles să trateze prin această manieră, dând un vot se blam sănătăţii din municipiul Bucureşti. Asta este reacţia mea, îmi menţin punctul de vedere şi merită. Eu îmi asum ce fac. O dată la patru ani, cetăţenii municipiului Bucureşti pot să mă mai trimită sau nu încă o dată. Dar raportat la ieşirea mea de acum, este una întemeiată, având în vedere ceea ce a fost ca proiect pe ordinea de zi. Adică se discuta despre aducerea unei instituţii de învăţământ de nivel academic în Sectorul 4 pentru că nu mai au unde să înveţe. Vi se pare că nu merită acest limbaj din partea mea?”, s-a justificat viceprimarul Aurelian Bădulescu.
REPORTAJ/O fetiță din Vaslui era legată cu lanțul de copac, arsă cu fierul de călcat și obligată să asiste la desfrâul mamei sale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro