person doing fingertip test for blood glucose, with vacuum tube for blood testing of test blood with covid-19 label
Soția viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a fost confirmată cu coronavirus. Deși testul viceprimarului este negativ, acesta a decis să se autoizoleze la domiciliu.Dan Tarcea a declarat marți, pentru Mediafax, că este asimptomatic și că lucrează de acasă.
“Soția mea a fost confirmată pozitiv, iar eu și fiica noastră suntem negativi. Eu am decis totuși să mă autoizolez la domiciliu, lucrez de acasă”, a spus Tarcea.
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase i-au făcut soției sale o evaluare medicală și au considerat că nu se impune să urmeze vreun tratament și să fie internată, astfel că și ea este acasă.
“Avem circuite separate, este izolată, nu ne întâlnim”, a mai spus viceprimarul.
Acesta va repeta testul pentru COVID-19 în această săptămână, pentru a se putea întoarce în Primărie.
Și prefectul Clujului, Mircea Abrudean, împreună cu soția sa și copilul lor au fost depistați pozitiv și sunt internați în Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.