Mesajul a fost făcut public pe reţelele de socializare de un internaut, care a şi ironizat demersul politicianului.
„Bună dimineaţa stimaţi colegi! În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru implicare şi să vă asigur că suntem pe drumul cel bun! Pentru că de multe ori munca dvs. nu este apreciată în totalitate, vreau să vă anunţ că vom premia pe cei mai harnici dintre dvs după alegerile din 9 iunie 2024! Astfel, vom acorda un premiu de 10.000 de euro celei/celui care va convinge cât mai mulţi vâlceni să ni se alăture nouă! Listele cu persoanele respective (şi care nu sunt membrii PNL) se vor depune la secretariatul PNL Municipiul Rm Vâlcea! Lista va cuprinde: 1. Nume şi prenume 2. Adresa 3. Număr de telefon. Dacă pe lista adusă sunt persoane care se regăsesc şi pe listele altor colegi, are prioritate cel care a adus primul lista (conform număr înregistrare)”, este mesajul trimis de pe numărul de telefon al viceprimarului Virgil Pîrvulescu pe un grup intern de WhatsApp al PNL.
Contactat telefonic, Virgil Pîrvulescu a cerut să i se comunice sursa de la care provine informaţia legată de mesajul transmis pe WhatsApp.
„Vreau să dau şi eu în judecată acel număr de telefon, vă rog să mi-l daţi şi mie! Vă rog, este dreptul meu! (…) Vreau, în momentul ăsta să-mi apăr imaginea publică. Daţi-mi, vă rog frumos… Noi am spus că noi premiem ceva, în niciun caz să se alăture liberalilor, în niciun caz vot. În niciun caz nu scrie aşa ceva! Interpretarea dvs. este una tendenţioasă. (…) Vă rog să-mi comunicaţi sursa dvs. sau dvs. o interpretaţi aşa? (…) Vă rog să-mi spuneţi după numărul cutare, mi-a fost transmis numărul x”, a fost reacţia viceprimarului.
„Este treaba mea şi a familiei mele”
În urma insistenţelor, Virgil Pîrvulescu a adăugat: „Nicăieri nu scrie treaba asta cu PNL-ul, vedeţi că acolo este cu totul altceva! Este o chestie internă între mine şi câţiva colegi cu privire la un eveniment”.
Întrebat pentru ce are nevoie de oameni care să nu fie membri ai PNL, Pîrvulescu a spus că „este treaba mea şi a familiei mele”.
Rugat să detalieze dacă are nevoie de liste cu persoane care să nu fie membri PNL pentru o chestiune care ţine de familia sa privată sau de „familia din PNL”, acesta a răspuns: „familia mea privată”.
Întrebat în acest context, pentru ce are nevoie, pentru un eveniment privat, de liste care să fie depuse la sediul de partid, Virgil Pîrvulescu a răspuns: „Pentru că acolo este prietenul meu, fac un eveniment privat”. „Noi, în momentul ăsta, avem nişte prieteni nişte cunoştinţe şi cu asta basta. Dar vă rog să-mi comunicaţi – dacă nu, o să consider că dumneavoastră duceţi în eroare publicul şi îmi aduceţi lezare onoarei mele – vă rog să îmi comunicaţi numărul de telefon cu mesajul respectiv”, a încheiat Pîrvulescu.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a declarat pentru News.ro că nu ştie despre mesajul trimis de Virgil Pîrvulescu pe grupul de la partid. „Nu ştiu nimic. Acum aflu de la dumneavoastră. (…) Cum să se discute aşa ceva în PNL? La noi vin oamenii de bunăvoie, nu vin pe bani, hai să fim serioşi! Dumneavoastră credeţi că la partide vin oamenii pe bani? Numai la PSD se duc pe bani, că le promite PSD-ul bani”, a declarat Cristian Buican. Liderul PNL Vâlcea a precizat că Virgil Pîrvulescu este candidatul propus de PNL pentru Primăria Vâlcea, iar Biroul Naţional este cel care validează candidaturile.