„Nici până acum nu am primit nicio explicație, nici după ce am chemat poliția și am făcut plângere”, mai spune viceprimarul USR.
„M-am trezit cu ușa încuiată”
Într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook, Lucian Judele spune că joi dimineață, când a ajuns la sediul primăriei de pe Calea Dudești și a descoperit că nu poate intra în propriul birou le-a cerut explicații oamenilor din cabinetul edilului.
„I-am întrebat de ce acea ușă, de la anticamera birourilor viceprimarilor, e încuiată. Mi-au spus că nu știu. Iar Radu Munteanu, directorul de la Administrativ, mi-a spus că nu e treaba lui. Am sunat-o și pe directoarea adjunctă, pentru că știam că are cheie, dar nu mi-a răspuns”, a povestit viceprimarul USR, pe Facebook.
Au schimbat yala
Contactat de Libertatea, viceprimarul USR a spus că încă de luni, 13 decembrie, a fost schimbată yala de la ușa anticamerei biroului său. Nu a dat însă foarte multă importanță, cu toate că nu a primit noua cheie, pentru că ușa fie a stat descuiată, fie, așa cum s-a întâmplat luni, i-a fost descuiată imediat de directoarea adjunctă a Direcției Administrativ, care are o copie a cheii.
„Când mi-a deschis luni ușa și i-am cerut cheia, mi-a spus că nu o lasă primarul Negoiță să mi-o dea”, a declarat Lucian Judele pentru Libertatea.
A chemat poliția
Văzând că toată lumea ridică din umeri și că nici el și nici celălalt viceprimar din partea PNL, Alexandru Oancea, nu pot intra în birouri, Judele a chemat poliția, povestește el în continuare.
„Le-am spus că se încalcă o lege a aleșilor locali pentru că nu pot intra în birou și nu pot accesa dispozitivele electronice care conțin date ale primăriei”, spune el.
Prin acele computere sunt accesate toate informațiile și documentele în format electronic pe care le deține instituția. Nu doar adresele, petițiile și e-mailurile pe care le trimit cetățenii primăriei, ci și avize și autorizații și alte fișiere care conțin date personale.
Aceste dispozitive aparțin viceprimarilor și stau în anticamera birourilor lor, sub supravegherea poliției locale, explică Judele.
„Au dat vina pe femeia de serviciu”
„Când au venit polițiștii, au încercat să-l legitimeze pe Radu Munteanu, dar a fugit. A spus că se duce după buletinul lăsat în birou, dar nu s-a mai întors. Le-a zis polițiștilor că nu ne este restricționat accesul, ci probabil s-a rătăcit o cheie. Apoi, oamenii din cabinetul primarului au dat vina pe femeia de serviciu, că a luat-o din ușă”, povestește viceprimarul.
O încercare de intimidare, spun USR și PNL
Lucian Judele crede că schimbarea yalei de la birou nu este întâmplătoare. El acuză o „acțiune de intimidare” practicată de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, împotriva USR-Plus și PNL. Cele două partide au majoritate în Consiliul Local și blochează de multe ori proiectele propuse de edil.
Viceprimarul e de părere că tocmai din această cauză, Negoiță a căutat să se răzbune. Revocându-i, spre exemplu, atribuțiile pe care i le oferise prin dispoziții de primar.
Judele avea în responsabilitatea sa, printre altele, Direcția de Asistență Socială, coordona activitatea Compartimentului Situații de Urgență din cadrul Direcției Administrative și gestiona orice activitate ce avea legătură cu pandemia de COVID-19. Aceste atribuții erau valabile, conform unor dispoziții semnate de Negoiță, până la sfârșitul acestui an.
Primarul i le-a revocat pe rând: o dată în martie, când nu l-a mai lăsat să coordoneze situațiile de urgență (i-a dat din nou această responsabilitate în mai), apoi în noiembrie, când i-a retras, de această dată, toate atribuțiile.
La rândul său, viceprimarul PNL Alexandru Oancea era responsabil de Direcțiile de taxe, învățământ, cultură și de evidență a persoanelor, tot până la sfârșitul anului. Mandatul său s-a încheiat mai devreme.
„De ieri (joi, n.r.) nu mai are nici el nimic, pentru că a protestat la ușă, împreună cu mine”, spune Judele.
„Acum, singurele noastre atribuții sunt cele de audiență cu cetățenii”, completează el.
Libertatea a încercat să ia legătura cu primarul sectorului 3, Robert Negoiță, însă acesta nu a răspuns apelurilor și mesajelor repetate ale ziarului. Radu Munteanu, directorul Direcției Administrativ, a refuzat să comenteze. Nici biroul de presă al primăriei nu a răspuns solicitării Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro