Tribunalul Ilfov a admis cererea de liberare condiţionată a lui Victor Atanasie Stănculescu, după ce acesta a executat cinci ani din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, fostul general urmând să iasă miercuri din Spitalul Penitenciarului Jilava, potrivit Mediafax.
Prin decizia de miercuri, Tribunalul Ilfov a admis contestaţia lui Victor Atanasie Stănculescu împotriva deciziei din 24 martie a Judecătoriei Sectorului 4, care a respins solicitarea de liberare condiţionată a fostului general.
Instanţa Tribunalul Ilfov a dispus ca Stănculescu să fie pus în libertate de îndată.
„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Stănculescu Victor Atanase din executarea pedeapsei de 15 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 250/2007 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Stănculescu Victor Atanase de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1/2008, mandat emis în baza sentinţei penale nr.250 / 2007 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză”, se arată în decizia instanţei.
Victor Atanasie Stănculescu (86 de ani) va fi pus miercuri în libertate, acesta fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro