„La data de 20 august a.c., în jurul orei 9:20 polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se afla în cartierul Pipera, a fost agresat fizic, prin lovire, de către un alt bărbat”, se arată într-un comunicat al poliției.

Disputa între cei doi a pornit de la faptul că Victor Becali l-a acuzat că a parcat pe proprietatea sa.

„La fața locului polițiștii au stabilit faptul că apelantul parcase autoturismul personal pe o alee ce era prevăzută cu indicator „circulație închisă cu excepția riveranilor” iar bărbatul care l-ar fi lovit, i-a solicitat să mute autovehiculul de pe proprietatea sa”, mai precizează poliția.

Persoana agresată nu a depus plângere penală, până în acest moment, dar poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Urmărește-ne pe Google News