„Prin Ordinul nr. 190 din 16 octombrie 2018 al Avocatului Poporului au fost delegate unele din atribuţiile acestuia către un adjunct al Avocatului Poporului”, anunță Victor Ciorbea, în comunicat.
Însă printre atribuțiile delegate adjunctului nu se numără și cea de sesizare la CCR a ordonanțelor, ca de exemplu cea pentru legile justiției, adoptată de Guvernul României luni. Concret, s-au exceptat de la delegare, printre altele, atribuţiile potrivit cărora Avocatul Poporului:
„h) poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora; i) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; k) angajează salariaţii instituţiei Avocatul Poporului şi exercită dreptul de autoritate disciplinară asupra acestora; m) poate sesiza instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ; n) poate formula cereri de chemare în judecată ori plângeri penale şi poate reprezenta în faţa instanţei de judecată minorul, atunci când acesta a fost victimă a violenţei fizice sau psihice din partea părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal, a abuzului, violenţei şi exploatării sexuale, a exploatării prin muncă, a traficului de fiinţe umane, a neglijării şi exploatării, precum şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului, prevăzute şi sancţionate de legislaţia internă şi internaţională la care România este parte”.
Avocatul Poporului precizează în comunicat că „Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură”.
Reamintim că Victor Ciorbea a intrat în concediu, în perioada 17-30 octombrie, deși USR, PNL și Parchetul General i-au solicitat sesizarea la CCR a ordonanței pentru legile justiției. Avocatul Poporului a precizat că își planificase concediul de șase luni și că avea biletele și cazarea deja plătite.