„Victor Ponta este în mod definitiv și irevocabil plagiator”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Istoricul cazului Victor Ponta vs acuzații de plagiat

Pe 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea prin care Victor Ponta, prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte, conform Mediafax.

O primă decizie a Comisiei Tehnice din cadrul Consiliului Naţionale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU) a fost dată pe 29 iunie 2012. Membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, relata Mediafax.

Traian Băsescu, în 2012, despre Ponta: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore…”

Anterior, pe 13 iunie 2012, cu 5 zile înaintea apariţiei informaţiei că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, președintele de atunci, Traian Băsescu, a făcut o afirmație misterioasă la o conferință de presă. „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore…”, declara Traian Băsescu despre Victor Ponta, după care a început să râdă.

Contextul a fost următorul. Băsescu l-a criticat atunci pe Ponta pentru că acesta nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea Institutului Cultural Român de sub coordonarea preşedintelui, afirmând că acest lucru denotă o lipsă de respect. Apoi a adăugat celebrele cuvinte „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”.

Pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, Victor Ponta ar fi plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297.

Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică, cel care a decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat, potrivit Mediafax.

Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei de la acea dată, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept lui Victor Ponta.

„Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5663 din 15.12.2003”, se arăta în ordinului emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, scria Agerpres în 2016.

 
 

Urmărește-ne pe Google News