„Când am văzut ştirea – căci eu n-am văzut propunerea – l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?. El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o „scrisoare pierdută”. După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum”, a spus Ponta la un post de televiziune. Miercuri, toată presa a publicat ştirea potrivit căreia impozitele, amenzile şi taxele locale vor creşte cu 16,05% de la începutul anului viitor, majorarea fiind dictată de rata inflaţiei cumulată pentru perioada 2010-2012.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor încheia toamna excelent. Marian Golea a spus cine poate face bani frumoși: „O duce cel mai bine”
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas