„Cel care are dreptul legal să acționeze – adică Ministrul Justiției – sunt sigur că nu va face nimic (nu îl lasă șeful lui Liviu Dragnea care își continuă ‘blatul cu Sistemul sperând că el scapă)! Și Parlamentul dominat de Dragnea se va mulțumi să dea din gură și atât! Nici de la Procurorul General Augustin Lazăr nu am nicio așteptare – a ajuns în funcție prin înscenarea unui dosar predecesorului său, Tiberiu Nițu!„, a scris Ponta, luni, pe Facebook, potrivit hotnews.ro, după seria de acuzații la adresa DNA formulate de Vlad Cosma.

Fostul premier susține că s-au șantajat martori din dosarul său

Acesta afirmă că, în timp ce se afla în vizită oficială în SUA, la DNA Ploiești i se „fabricau probe false, se instigau martori mincinoși și se pregătea percheziționarea mamei și surorii” sale, precum și arestarea cumnatului său. „Deoarece nu am demisionat imediat după înscenarea de la Ploiești s-a trecut la planul al doilea pentru schimbarea Guvernului – procurorul Uncheșelu a inventat la București un alt dosar pentru pretinse fapte din 2007-2008 ( eram deja în 2015), falsificând documente și șantajând martorii din dosar să minta ceva despre mine!”, susține Victor Ponta.

„Sper doar ca CSM să facă ceva pentru onoarea și prestigiul magistraților corecți”

„Sper doar ca CSM să facă ceva pentru onoarea și prestigiul miilor de magistrați corecți care nu au nicio legătura cu aceste abuzuri îngrozitoare / și am încredere că judecătorii vor face dreptate (însă după ani de umilințe și pierderi ireparabile)! Update – la înregistrările evident reale ale „inculpatului” Vlad Cosma a răspuns și DNA cu alte înregistrări ( foarte probabil la fel de reale)! Nu că nu ar fi adevărat ce spune Cosma , dar uite că avem și noi la fel și le scoatem când ne trebuie !!!! Mă întreb cine este mai infractor în acest caz??? Greu de răspuns…. dar unii cică sunt procurori, aplică legea și sunt plătiți din bani publici pentru asta !!!”, mai scrie el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News