„Am văzut filmuleţe recente. Zilnic vin în ţară pe la Nădlac cam 3.000 de oameni. Am făcut o interpelare la ministrul de Interne să ne spună oficial câţi români vin zilnic în ţară”, a afirmat Victor Ponta la România TV.

„Nu spun că trebuie închise graniţele sau că nu ar trebuie să ne primim oamenii în ţară dar măcar să fie testaţi. Pentru că nu ai unde să duci un asemenea număr de oameni în carantină”, a adăugat preşedintele Pro România.

Apoi a menționat că „vă spun, pe la Nădlac zilnic intră cam 3.000 de persoane. Noi practic importăm coronavirus„.

Contactat de Libertatea pentru precizări suplimentare, Victor Ponta a explicat: „Am spus aşa pentru că trebuie să îi testăm pe cei care vin şi să le asigurăm carantina”.

„Adică așa cum face Israelul de două săptămâni. Noi nu facem nici una, nici alta”, a completat Ponta pentru Libertatea.

Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum, au decedat 34 de persoane din cauza coronavirusului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News