Primul act emis de Sorin Grindeanu a fost delegarea atribuţiilor Secretarului General al Guvernului către secretarul de stat Alexandru-Mihai Ghigiu, pe motiv că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului şi nu s-a prezentat vineri la Guvern.

Decizia de înlocuire a fost luată „având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (…), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţie”, potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.

A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând.

„Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri – n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, se arată în ordin.

Mihai Busuioc a refuzat, joi, să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care dispunea chiar eliberarea sa din funcție. În absența semnăturii lui Busuioc, Monitorul Oficial nu avea cum să publice actul de eliberare din funcție. Așadar prim-ministrul nu putea să trimită de unul singur un ordin spre publicarea în Monitorul Oficial.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Potrivit unor surse citate de HotNews, Mihai Busuioc le-ar fi dat asigurări miniștrilor apropiați de Liviu Dragnea că nu vor fi schimbați din funcție, pentru că nu va contrasemna ordinele de demitere. Potrivit unor surse Digi24, Victor Ponta urma să fie numit în funcția de Secretar General al Guvernului de către Sorin Grindeanu.

În acest moment, moțiunea de cenzură este singura variantă a coaliției PSD-ALDE de a scăpa de Grindeanu, după refuzul acestuia de a pleca din funcție. Potrivit Constituției, cele două variante în care primul-ministru își pierde funcția sunt fie demisia, ceea ce nu este cazul, sau adoptarea de către Parlament a unei moțiuni de cenzură la adresa Executivului. PSD este blocat, astfel, în procedurile constituționale, și nu are altă alternativă decât să își pice propriul Guvern în Legislativ.

Citește și: 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI