Chiar dacă se plânge că nu are bani la buget şi că din această cauză s-au introdus noi taxe şi impozite, Victor Ponta găseşte resurse pentru a face Republicii Moldova un cadou de 100 de milioane de euro. Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede ca România să îi acorde Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro.
Este vorba despre Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2014 pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi a protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010, şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011, scrie Agerpres.
„Se vor lua măsurile necesare pentru realizarea de proiecte de colaborare, care să contribuie la promovarea procesului de reformă în Republica Moldova şi reducerea disparităţilor economice şi sociale”, se arată în expunerea de motive, potrivit România TV.
Potrivit raportului Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, sumele necesare se asigură de Guvernul României prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie, fără a depăşi valoarea proiectelor finanţate potrivit Acordului.
Senatul este cameră decizională, iar iniţiator este Guvernul României.

 
 

Urmărește-ne pe Google News