Ceilalți membri ai Guvernului au demisiile semnate, pe masa premierului Grindeanu. Cu toate acestea, ei sunt obligați să asigure funcționarea ministerelor, până când aceste demisii vor deveni efective.
Imaginea cu cei trei reprezentanți ai Guvernului, la muncă a apărut pe un nou cont de Instagram, vpolitic, deschis după ce Victor Ponta a fost numit secretar general al Guvernului.
Victor Ponta a ajuns în jurul orei 11.45 la Palatul Victoria. Alături de el se află consilierii personali ai premierului Sorin Grindeanu. Premierul Grindeanu, ca și liderii PSD, negociază zilele acestea susținerea pentru moțiunea de cenzură, iar de negocieri se ocupă, potrivit unor surse, deputatul Victor Ponta.
Europarlamentarul Cătălin Ivan spunea, sâmbătă, că sunt deja 15 aleși PSD care nu vor vota moțiunea, în timp ce din teritoriu, filialele PSD transmit, prin comunicate oficiale, că susțin demersul conducerii partidului și vor vota în consecință, în plenul reunit al Parlamentului.
Premierul Sorin Grindeanu se află, sâmbătă, la Timişoara, la sediul PSD Timiş, unde a fost primit cu aplauze și urale de peste 500 de membri ai partidului. Dar și cu scandările: „Grindeanu, premier” şi „Jos Dragnea”.
Grindeanu le-a transmis colegilor din filială, emoționat și cu lacrimi în ochi, că a venit astăzi la Timişoara pentru a vedea dacă mai sunt oameni cărora să nu le fie frică. „Teama de oameni îl face pe Liviu Dragnea să rămână într-un cerc restrâns. Fuge de oameni, iar cel care fuge de oameni nu are cum să fie preşedinte PSD”, le-a spus premierul.
Filialele PSD, mesaje pentru susținerea moțiunii de cenzură
PSD Constanţa a transmis, sâmbătă, un mesaj în care condamnă tentativa de preluare ilegitimă a guvernării în numele partidului, de către Sorin Grindeanu şi Victor Ponta, apreciind că acţiunile din ultima perioadă ale celor doi foşti social-democraţi arată că a existat un plan de subminare a activităţii guvernamentale, prin constituirea unui guvern fantomă, în scopul preluării personale a puterii.
Și Biroul Permanent al Judeţean al PSD Suceava a aprobat în unanimitate susţinerea lui Liviu Dragnea şi a mandatat parlamentarii să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Același mesaj l-a dat PSD Dâmboviţa, care face apel la unitate, arătând că că este nevoie de un guvern care să pună în practică programul partidului.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, Marian Mina, afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că peste trei milioane de români au votat partidul şi programul de guvernare, iar de Sorin Grindeanu nu se auzise ”până să fie inventat de CExN”.
El susţine că premierul în funcţie a ”trădat la sfatul lui Ponta”. ”Peste 3,2 milioane de români au votat PSD şi programul de guvernare, nu pe Sorin Grindeanu! Cine auzise de Grindeanu până să fie inventat de CExN în urmă cu şase luni? Când a primit postul de prim-ministru de la CExN s-a gudurat ca nimeni altul. Acum, după şase luni, avem în faţă un Grindeanu dereglat. I-au crescut muşchii odată cu personalitatea şi mimica. Pe deasupra are şi condiţii, care de care mai absurde: ‘dacă Iohannis va desemna un prim ministru tot din PSD! … Câtă iubire faţă de partid! Totul este doar un pretext: vizează tulburarea PSD şi slăbirea ţării. Şi mai important, a doua condiţie: demisia preşedintelui Dragnea … vizează de fapt şefia PSD! … nu ar fi putut concepe singur acest plan. În spatele lui a stat permanent Victor Ponta. El este artizanul evident al acestei lovituri date Partidului Social Democrat şi membrilor săi, iar scopul este decapitarea PSD”, a scris Mina.
Parlamentul va fi convocat duminică pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Decizia a venit după ce Victor Ponta a atras atenția că termenul dat inițial de Liviu Dragnea, privind votul pe moțiune miecurea viitoare, nu se potrivește cu Regulamentul Parlamentului. Și adăuga că este posibil să conteste acest aspect.
Social-democrații s-au repliat și au anunțat că vor depune și citi moțiunea duminică, ca apoi, în termenul de 3 zile, respectiv miercuri, să dea și votul în plenul celor două Camere.