„Sunt onorat de încrederea pe care ne-aţi acordat-o. Vreau să mulţumesc şi reprezentanţilor opoziţiei. Îmi doresc să reintrăm într-o normalitate şi într-un tip de a face politică aşa cum ne dorim cu toţii. Vreau să vă asigur de respectul nostru. Cum ce ţie nu-i place, altuia nu-i face, voi încerca să nu uit nimic din modul în care guvernul a tratat opoziţia până acum câteva zile (…) În urmă cu fix 26 de ani, în 7 mai (7 mai 1986 când Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni – n. red.) am fost foate mândru că sunt român. Acum nu-mi doresc decât să fim cu toţii mândri că suntem români”, a declarat Victor Ponta după ce a fost anunţat rezultatul votului.
Noul Executiv va depune jurământul la Palatul Cotroceni, astăzi, după ora 21.00.
Aceştia sunt miniştrii din Guvernul Ponta
- Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, ministrul Finanţelor şi vicepremier;
- Daniel Chiţoiu (PNL), ministru al Economiei,
- Ioan Rus (PSD), ministru de Interne,
- Andrei Marga (PNL), ministrul Afacerilor Externe,
- Titus Corlăţean (PSD), ministrul Justiţiei,
- Corneliu Dobriţoiu (PNL), ministrul Apărării Naţionale,
- Leonard Orban, ministru al Afacerilor Europene,
- Mircea Diaconu (PNL), ministrul Culturii,
- Daniel Constantin (PC), ministrul Agriculturii,
- Ovidiu Silaghi (PNL), ministrul Transporturilor,
- Eduard Hellvig (PNL), ministrul Dezvoltării Regionale,
- Dan Nica (PSD), ministrul Comunicaţiilor,
- Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii,
- Ioan Mang (PSD), ministrul Educaţiei,
- Rovana Plumb (PSD), ministru al Mediului,
- Mariana Câmpeanu (PNL), ministrul Muncii,
- Victor Paul Dobre (PNL), ministru delegat pentru Administraţie,
- Lucian Isar – ministru delegat pentru Mediul de Afaceri,
- Mircea Duşa (PSD) – ministru pentru relaţia cu Parlamentul,
- Liviu Pop – ministru delegat pentru Dialog Social.
Mai mult: UPDATE | Guvernul Ponta a primit votul de învestitură în Parlament – Ştiri interne | Libertatea.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro