Ponta: ”ProRomânia este un start-up partid, care dorește să facă un alt fel de politică”
UPDATE ora 18.00 Victor Ponta a anunțat în cadrul evenimentului că săptămâna aceasta va depune cerere pentru înfiinţarea de grup parlamentar. În prezent în formaţiune sunt, potrivit lui Ponta, 11 deputaţi şi senatori. De asemenea, fostul premier Victor Ponta a susţinut că partidul va avea şi un candidat la alegerile prezidenţiale. Ponta a precizat că este în sală, dar nu l-a nominalizat.
Din echipa Pro România fac parte Ioana Petrescu, Gabriela Podaşcă, Marilena Meiroşu, Nicolae Bănicioiu, Mircea Banias, Răzvan Cotovelea, Mircea Dobre, Augustin Jianu, Mihai Sturzu, Cătălin Nechifor, Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu, Alin Văcaru, Eugen Durbacă şi europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
Victor Ponta a spus că a lansat programul politic într-o zi de sărbătoare pentru că în România sunt atâtea zile libere încât cu greu ar fi găsit o zi lucrătoare.
”Pro România este un start-up partid”, a spus fostul premier, precizând că dorește să facă un alt fel de politică, orientată către cerințele societății în schimbare.
”Nu știu dacă multă lume va afla de la TV ce facem noi, dar mulți vor afla din online, și vor putea să participe”, a spus el. Ponta s-a referit la USL, ca o mare companie pe care au condus-o cei care acum lanmsează noul proiect politic.
”Marile partide tradiționale au o incapacitate structurală de a se schimba, a se adapta, și asta o spune cineva care a încercat să facă acest lucru”, a arătat Ponta, precizând că a pierdut atât el cât și PSD-ul.
Ponta a mai declarat că 80% dintre români sunt nemulțumiți de clasa politică, dintre aceștia, 50% din cei nemulțumiți nu vin la vot, iar cei care merg votează același partid”.
”Am un mare regret că România a trecut printr-o criză economică și politică, înainte de anii 2000, a părut că a învățat după care am repetat-o în 2010. Iar acum, deși societatea s-a schimbat, în 2020 s-ar putea să ne trezim în același loc, să ne trezim iar că politici populiste nu pot fi susținute, că oameni care nu se pricep vin la decizie, că regula este obediența sau apartenența la un partid”, a mai declarat el, precizând că este nevoie de o nouă viziune.
În ultima săptămă, 5.000 de oameni s-au înscris în partid, oameni care nu ne cunosc decât din opinia publică, a anunțat Victor Ponta.
”Îmi doresc să devină acționari la acest start-up party”, a afirmat Ponta, arătând că toate deciziile în noul partid nu vor fi luate doar cu membrii formațiunii ci cu cei care sunt vizați de aceste decizii. ”Sper că ne veți fi parteneri, fără a fi neapărat membri”, a adăugat el, referindu-se la cei din sistemul privat, din companii și din mediul de afaceri.
”Niciodată după ‘89 România nu a avut la butoane un asemenea festival al mediocrităţii, al inculturii şi al incapacităţii profesionale. După episodul decembrie 89, România nu a mai ajuns la spectacolul odios al obedienţei necondiţionate faţă de lider sau de partid. Ca şi în ‘89, aceasta este calea spre dezastru şi suntem toţi vinovaţi dacă nu luptăm să o schimbăm”, a spus Ponta în discursul său.
Ecaterina Andronescu participă la lansarea programului politic al lui Victor Ponta
UPDATE ora 17:00. La evenimentul de lansare a Agendei Politice au venit Ecaterina Andronescu, Daciana Sârbu, Mihai Sturzu și noile „achiziții” anunțate ale partidului: Ioana Petrescu, Felix Rache, Nicolae Bănicioiu.
„Luni seara începem munca de construcţie şi de durată în cadrul Proiectului #ProRomania – viziunea noastră, programe şi politici publice, o echipă formată din oameni tineri şi curajosi care au experienţa şi rezultate de guvernare din perioada 2012-2015 dar şi din multi alţii care acum s-au hotărât să facă politică / societatea noastră are mai mult ca niciodată nevoie de o construcţie politica nouă care să promoveze DEZVOLTAREA României”, a anunţat fostul premier, pe pagina sa de Facebook.
Partidul pe care îl conduce promite o dezvoltare predictibilă şi sustenabilă a României, după modelul Uniunii Social Liberale (USL).
„Este o iniţiativa politică aşa cum a fost USL care să aducă împreună valorile social-democrate europene şi măsurile liberale necesare pentru eficienţa economică / o alternativă atât la direcţia populist – feudală şi baronială în care este târât un PSD capturat de un grup infracţional cât şi la un PNL lipsit de vlagă, energia şi liderii capabili săa construiască o Opoziţie viabilă/ o soluţie la lipsa de stabilitate şi predictibiliate a societăţii româneşti / capacitate de leadership care să stopeze accesul fără precedent al mediocrilor şi analfabeţilor în conducerea ţării”, a completat Victor Ponta.
Lansarea Agendei Politice 2018-2024 a Pro România va avea loc luni, la ora 17:00.
Citeşte şi: REPORTAJ: Oamenii care nu lasă tradiția și credința să piară: “Nu e greu să lucrezi cu copilul când îl apropii de Dumnezeu”/ VIDEO