Victor Ponta are primele emoţii legate de acuzaţia de plagiat în urma plângerii penale depuse de Mihail Neamţu, Augustin Ofiţeru şi Adrian Papahagi împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată a prim ministrului, acuzat de Universitatea Bucureşti că şi-a plagiat teza de doctorat, conform ziare.com.
După ce procurorul de caz a decis neînceperea urmăririi penale iar Parchetul de pe lângă ICCJ a menţinut această decizie, cei trei au depus plângere penală.
În ciuda faptului că mai mulţi specialişti în drept au decis că premierul a plagiat, procurorul Mihaela Litvin a decis să închidă dosarul penal cu numărul 783/P/2012, în care Victor Ponta este acuzat că a plagiat 113 din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”.
„Lectura tezei domnului Victor Ponta supusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un plagiat vădit”, se arată în reaportul semnat de prof. dr. Simina Tănăsescu, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; prof. dr. Vlad Constantinesco, Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg şi conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII.
În schimb, Ministerul Educaţiei a respins la începutul anului 2013 raportul Universităţii din Bucureşti şi a avizat favorabil Hotărârea Consiliul Naţional de Etică (CNE) care a decis că premierul nu a plagiat. Prin urmare, Ministerul Educaţiei a decis să nu îi retragă lui Victor Ponta titlul de doctor.
Prima instituţie care a dat un verdict clar a fost Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Cerificatelor Universitare (CNATDCU), a cărei componenţă a fost dizolvată de minister în aceeaşi zi în care a anunţat că Victor Ponta a plagiat.
Consiliul Naţional de Etică –  a cărui componeţă a fost schimbată de ministrul interimar Liviu Pop –  a dat următorul verdict „Victor Ponta nu a plagiat”.
Teza a fost analizată si de către Universitatea din Bucureşti, care a concluzionat că lucrarea de doctorat a premierului este un plagiat şi a cerut Ministerului Educaţiei „să ia măsurile legale care se impun”.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News